Blog culinar

Paris

2011-05-14T03:19:00.000-07:00

Parisul in ianuarie (1)

Unde ma duci de ziua mea ? ma intreaba dânsa. Valencia ! ii raspund aproape fara sa ma gandesc. Nu,zice ea, de ziua mea trebuie sa ma duci undeva cu adevarat special: Vreau sa imi serbez ziua la Paris ! Si, având in vedere ca o data face doamna 18 ani, am decis sa plecam de ziua ei la Paris. Mica mea reticenta consta in faptul ca urma sa vizitam orasul in toiul iernii, in ianuarie,dar chiar si iernile, m-am gandit, trebuie sa fie mai romantice si mai suportabile climatic decat la noi. Am facut 3 ore pâna in Paris cu Wizzu si apoi rata de Beauvais care ne-a lasat in Porte Maillot, un fel de Autogara Beta 2 de la ei. Spatiu vast si postindustrial. Am gasit repede un refugiu subteran unde ne-am facut abonamente de calatorie. E absolut obligatoriu sa fie primul lucru pe care il faci cand pui piciorul intr-un oras generos cu obiectivele. Pe metrou era cum trebuie sa fi aratat circul acu 100 de ani: “Lume , lume, veniti sa vedeti aborigenu de Congo, veniti sa puneti mana pe buzatu de Senegal.” , cu adaugirea ca pe langa aceste exemplare exotice parazitau si tuciurii de Chitila. Nu e de mirare ca in metrou patruleaza aceste trupe speciale de politisti echipati pana in dinti care sa asigure un climat de siguranta. Unii au si caini. Okeeei, Place de la Clichy, destinatia noastra. Ne invartim putin confuji pe cele 7 raze care compun piata si intr-un final nimerim si hotelul nostru mic, vechi si boem , unde avem camera la ultimul etaj, deasupra acoperisurillor pariziene.

In prima seara, cinam undeva in apropiere, la venerabilul Wepler, locanta ce functioneaza la capacitate maxima de cel putin o suta de ani. Inauntru, forfota. La Wepler ai senzatia clara ca ai nimerit la cineva acasa,deoarece multi parizieni servesc acolo cina seara de seara,imbracati in ceva putin mai mult decat un capot ponosit de casa. Intr-un fel , asta este cheia boemiei pariziene, sa iei cina in oras zilnic pentru ca tu, ca frantuz, poti sa te dai in spate de la multe , dar nu iti bati joc de mancare… ! Cel mai impresionant lucru,era,de departe, forfota chelnerilor, o foiala apparent haotica de tavi imense ,unele cu mancaruri grele,altele cu farfurii goale, toate trecandu-ti razant pe langa cap. Iar deliciul forfotei era facut de modul brutal in care chelnerii intrau sau ieseau din bucatarie cu o lovitura de picior in usa. Un soi de bruzlii mai determinat, cu papion si o tava cu scoici goale deasupra capului. Si cel mai tare se incorda aceasta chelnerita de un metro si un jnitel care dorind sa compenseze lipsa de volum, isi lua avant si pleznea usa fix intre ochi. Nu poti sa nu te gandesti ce rezultate catastrofale ar fi daca vreun chelner ar incurca usa de intrare cu cea de iesire…In rest, parizienii septuagenari se indopau cu chilograme de stridii inecate in pahare de vin.Si nu se osteneau sa isi mascheze avansata stare de euforie data de combinatia respectiva.

Cum se sade corect dupa o lopata de stridii inecate in vinul casei.

Noi am mancat……

Tarta de lamâie......................... Vita Bourgoigne

Muschi de purcel provensal cu cartofi dauphine

Terina de iepur.................Spuma de ciocolata

Risotto cu scoici si sofran

Aniversarea propriu-zisa s-a comis pe baza de rezervare la Coupe-Chou , un restaurant parizian cu o istorie remarcabila aflat intr-o cladire veche de 300 de ani.

UNDE lucrurile s-au agravat putin:

unde gemul de lânga terina cu chutney de ceapa si mango este turnat in forma perfecta de lingurita.

.....................

...........Mousse trio chocolat.......................... Somon caramelizat pe pat de avocado

Supa crema de shrimpi si sparanghel cu frisca si usturoi

In aer se simte nu doar prezenta eterica a Marlenei Dietrich ci si a generalilor de armata franceza ce si-au dat duhul la etaj in urma unor rani nemiloase survenite in campaniile napoleoniene.

Coupe Chou fu bun cu noi si inca ne trimite mail cu ofertele de revelion...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~

Undeva prin arondismentul cincisprezece, la o Crème brûlée .
Eu catre chelner: 'Mais, cette crème est flambée !'
Chelnerul oripilat: 'No, no , no ! Non e flambée, est BRULEE !' :)

Si nu in ultimul rând, am vizitat Île de la Cité si Île Saint-Louis si cheiurile Senei (vezi 36 Quai des Orfevres)unde e sediul politiei (jandarmeriei)

O zona dura-vizual, dar reprezentativa pentru Paris.

Pe Ile Sain-Louis (insula cea mica de lânga insula unde este Notre Dame) am si mâncat un platou taranesc care s-a prezentat in cea mai buna forma- similar cu România la Mondialele din '94

Si imaginea aceasta anunta proximitatea Domului Invaliziilor.
Si, implicit, a majestatii sale,
Napoleon Imparatul Frantei si Rege al Italiei

Pe drumul de intoarcere, cer innorat. Din fericire, suntem de partea buna a innorarii

Avem prezenta pe Facebook

2011-05-09T06:47:00.000-07:00

Pagina "Alacluj" pe Facebook

Va invitam sa dati o nara si pe FB ,astfel va fi mai natural sa va tinem la curent cand apare ceva nou.

Sex, drugs and Wok'n Roll

2010-07-06T04:35:00.000-07:00

Wok n'Roll
vizavi de Doner Kebab
Email: bistrowok@gmail.com
Phone: 264599189
Address: Str. Gheorghe Sincai nr.14
luni-joi 11-22; vineri si sambata 12-22, Cluj, Romania

There is no sex in the Wok'n Roll bathroom ! Sunt niste poze simpatice in baie, dar fiti zen ! nici un cadru nu e surprins de cam-ul din baie. Pt ca nu se afla nici un cam in baie. Treaba cu adevarat interesanta se petrece in bucatarie. Care este deschisa si la vedere. Mobilierul de bucatarie este clasic: un blat de lucru sub care stau doi dragoni si scot flacari prin doua gauri. Doi imblanzitori neinfricati manuiesc wok-urile precum palosele si calesc mestesugit legumele pt meniuri. Si apropo de meniu: totul e configurabil ! Iti alegi garnitura pe care vrei sa o pui langa carnea care iti place. Mai adaugi niste ingrediente suplimentare si la final la scalzi in sosuri asiatice. Adevarata afacere este ca usturoiul si ardeiul iute e gratis. Locul are o ambianta misto, hip-trendy-corporate-friendly si este absolut contemporan. Mai ales ca intentia meniului ce contine si paste si chinezarii este de a "targeta o directie fusion". Toate bune si frumoase, puteti manca orice in zona a 20 de roni.
Dar nu uitati , daca doriti sa veniti la orele prânzului, faceti o rezervare. Locul e plin mai tot timpul.

"Pt Dan"
"Multumiri lui Mihai"

Piccadilly placintavinaria,nu piata

2010-06-07T09:05:00.000-07:00

PICCADILLY PIES & WINE, Str. I.M. Klein nr 1

După cum v-am promis, rămânem pe aceeaşi stradă dar dăm fast forward până la capătul diametral opus, la nr 1. Acuma, cei mai întelepţi dintre voi ( ca să nu zic, ne-elegant, mai în

vârstă) îşi pot aminti locul respectiv sub denumirea de Colors. O bodeguţă simpatică şi colorată pentru tineri simpatici şi coloraţi, în vena localurilor maghiare sau nu ( fără nici o ironie) care populează toată zona de sub zid, cu atmosfera lor prietenoaso-beroasă. Cei mai tinerei un pic poate îşi amintesc locul sub denumirea de Oscar Club ( şi spun asta cu toată speranţa din lume, în sensul în care îmi doresc din tot sufletul ca cei care frecventau locul pe vremea când se chema Oscar să fie capabili să îşi mai amintească ceva…orice…..prietenii ştiu de ce…..hai să zicem doar aşa în treacăt că acolo petrecerile începeau la 4 dimineaţa, era un fel de after chill out after lounge after party, iar meniul putea include la cerere – şi înţeleg că cerere era mare - chimicale capitaliste din cele mai vestite, din genul celor care făceau plimbarea cu covorul zburător o realitate)

Localul s-a închis după o vreme de tot, probabil şi cu aportul substanţial al mascaţilor, şi mulţi ani a rămas în părăsire, o clădire misterioasă, neagră, cu geamurile cernite în draperii groase, părând a fi bântuită încă de dragonii verzi ce apăreau în toalete la răsărit de soare (aşa cum pretindeau unii). Aproape ne obişnuisem cu ideea şi imaginea clădirii părăsite şi înţepenite în timp, ce trona pe colţul străzii, aşa cum te obişnuieşti cu o văduvă bătrână încotoşmănată în bundiţa neagră şi în plină vară, şi care ştii că la orice oră din zi şi din noapte e tot acolo, în faţă portiţei, tăcută, cu chip indescifrabil de Sphynx.

Aşa că nu mică ne-a fost mirarea într-o seară de primăvară când, trecând întâmplător prin zonă, am zărit văduva arătându-şi sexy un picior prin crăpătura unei rochii care numai de doliu nu era, dându-şi părul pe spate şi râzând tinereşte, ca să zic aşa.

Clădirea căpătase o spoială nouă ( rămasă totuşi în registrul negru, dar negru chic de bistro parizian, şi nu cel de Vrâncioaie despletită), draperiile groase fuseseră smulse din geam şi dinăuntru răzbătea muzică, antren, clinchet de pahare şi imaginea unui spaţiu cochet cu multe vitrine de prezentare din sticlă, însufleţit de nişte tinerei care păreau să ciocnească un pahar de ceva după o zi de lucru. Aflăm că spaţiul urma să se deschidă în câteva zile iar tinereii dinăuntru probabil chiar erau după o zi de muncă, una de raşchetat podele, montat tapet şi aranjat sticlele în bar.

De aici şi până la a deveni “regulars” la numitul Picadilly Pies & Wine, nu a fost decât un pas. E adevărat şi că nici nu a fost complicat, dă-ne un loc cu vin bun, cocături făcute în cuptor cu trilioane de calorii şi dezmăţuri cu ciocolată şi frişcă, şi nu ai cum să nu ne găseşti acolo de 3 ori pe săptămână cel puţin. Acum, dacă mai şi prezinţi bucatele în tăviţe de porţelan, şi mai îmi dai şi peste ochi cu nume exotice de ingrediente ( “peşte modegasc”????), îmi aduci şi 2 feluri de sosuri la plăcintă, mai îmi fluturi şi nişte crema catalană prin faţă şi promisiunea obscenă a unei ciocolate belgiene adevărate, ca să nu mai zic că îmi dai şi un vin bun de Chile la 9 RON paharul, şi ai toate şansele ca pe mine cel puţin să mă găseşti acolo plantată de 2 ori pe zi, cum mi s-a întâmplat în ultima vreme.

Pe locul unde altădată puteai să tragi un fum lângă un leu în chiloţi tanga cu imprimeu leopard, care îţi povestea câte în luna şi în stele gesticulând cu labele lui pătrăţoase, cu unghiile frumos lăcuite într-un fuchsia la modă, acum se întinde o duşumea sobră cu mese intime şi demifotolii comode, unde vezi cupluri drăguţe alergând regulamentar cu cuţitul şi furculiţa câte o bucată de sparanghel prin farfurie, conversând graţios peste acordurile de jazz ce radiază discret din colţuri. Fetele care te servesc sunt extraordinar de drăguţe şi au o memorie vizuală excelentă din moment ce de la a doua vizită deja te salută ca pe un oaspete familiar.

Aşa, si acum mâncarea….căci la urma urmei despre asta este vorba. Deci e cu plăcinte….nu vărzarele care ţi le mai face bunica din când în când, nu langoşii de la Costineşti cu gem fierbinte care te frigea in barbă de dumnezeiai juma de zi după aceea, nu poalele în brâu moldoveneşti cu care momim turişti străini inocenţi să vină să guste “hospitalité roumaine”. Practic adevăratele “pies”, alea cu care noi nu prea suntem obişnuiţi că nici nu aveam cum să fim doamne iartă-mă din moment ce mama nu ne făcea “pie” cu parizer şi cu ultima sută de grame de făină din raţia lunară a familiei, când eram noi copii.

Vorbim aici de “real gourmet shit”, de aluaturi franţuzeşti coapte în forme frumoase cu model şi umplute cu legume fiţoase ( anghinare, sparanghel) cu pui, cu roşii coapte, cu ficăţei sau ciupercuţe, arome şi consistenţe deosebite si total diferite de ceea ce încadram noi până acum la capitol plăcinte. Preţuri între 14-17 Ron ptr plăcinta ta personală în formă frumoasă de porţelan, sau 9 RON felia din aceleasi placinte coapte în forme mai mari. Deal-ul zilei este felia de plăcintă şi paharul de vin asortat la 14 RON. La capitolul desert situaţia devine şi mai decandento – periculoasă. Plăcinte cu mere, pere “în panere” şi brânză Cheddar ( o nebunie, deşi da, ştiu, sună ca ”sarmale cu cireşe”), plăcinte cu curmale şi nuci, tartă de ciocolată belgiană ( eu nu am putut să o mănânc toată, şi cine mă cunoaşte ştie că asta înseamnă ceva – RESPECT pentru tarta cu ciocolată belgiană), cheesecakuri ca la mama lu’ Billy Bob Ray Sue acasă şi câte şi mai câte. Pentru amatorii de penicilină bio există şi platoul de brânzeturi cât se poate de la fix mucegăite.

Una peste alta, un loc ideal pentru o bârfă cu fetele, pentru o seară în oraş în cuplu, pentru un fotbal cu băieţii ( da, au plasmă setată pe Eurosport) sau pur şi simplu pentru un festin al papilelor gustative, inedit în peisajul cotidian înnecat de shawuaoarme ( sau cum s-o mai scrie în ziua de azi) şi pizze la felie. Bun si pentru cumetrii de genul ziua de naştere, sărbătorit intrarea sau ieşirea de la facultate, primele unghii false, primele silicoane sau primul tricou Polo de firmă. Lume bună, cu fiţe in parametrii prevăzuţi de lege, exclus studenţi de peste Prut.

Merită mâncat!!!

va VIA et deviens

2010-06-07T04:33:00.001-07:00

VIA, Str Inocentiu Micu Klein nr 6

*luni e inchis

Astăzi, episod dublu pentru recent renovata şi promiţătoarea stradă Inocenţiu Micu Klein.

Restaurantul VIA este chiar în capătul dinspre Universităţii, te întâmpină cu meniul afişat afară cu tot cu numele bucătarului scris cu litere mici pe ultima pagină, ceea ce poate funcţiona şi ca un avertisment ( băi, vedeţi că aici nu e de stat la suc şi bere ca la Taverna), dar şi ca momeală ( daca doreşte domnii farafastâcuri, aici este locul potrivit).

Design simplu, de un rustic modern cu tuşe luxoase, mult var alb, pereţi uşor nefinisaţi, vagi modele geometrice, lemn, verdeaţă înglobată în terasă sub forma unui copăcel şi a unei iedere romantice, pânzeturi albe apretate, coşuri de răchită, ceva piatră şi un coridor pavat interesant cu „dale” micuţe, neregulate, din lemn.

Terasa e intima, deci poţi conversa liniştit cu vecinii de alături, dacă vrei să afli de exemplu cât e de bun ceea ce servesc dumnealor. Noi ne-am nimerit lângă 3 domni care rezistaseră eroic la tot TIFFul ( păreau să facă parte din invitaţii oficiali) şi care acum probabil luau cina de adio schimbând ultimele impresii, comentând didact ( şi în engleză) peste steakurile scăldate în reducţie de aceto balsamico ( sper că v-am lovit cu asta), despre mis-en-scene, despre povestea pe care o are de spus fiecare culoare, şi tot felul de consideraţii cinematografice numai bune la digestie.

Meniul are 2 pagini, e scurt şi cuprinzător, câte 3-4 feluri din fiecare categorie. Chelneriţa ne-a înmânat personal meniurile, eu l-am primit pe cel în engleză, semn clar cine în familia noastră e cel frumos şi cine e cel intelectual. ( Mi-aduc aminte că am citit undeva că cică în marile restaurante ale lumii există meniuri speciale care se înmânează doamnelor, care conţin exact aceleaşi lucri ca şi meniurile domnilor, mai puţin preţurile, ceea ce mi s-a părut de o nespusă drăgălăşenie burgheză). De altfel toata seara noastră petrecută la VIA ( şi care, în paranteză spus, sărbătorea un număr de ani petrecuţi înfulecând diverse chestii împreună cu pârşul gastric) s-a încadrat în categoria drăgălăşenie burgheză, după cum urmează:

- zaharniţă cu zahăr brun, tacâmuri impecabile de design, şervete de pînză apretate, râşniţă de piper Peugeot

- glastre şi ghivece cu mentă, oregano, rozmarin şi busuioc aliniate de-a lungul zidurilor terasei

- pahar de vin alb de Chile, Sauvignon blanc, sec – 15 RON ( extraordinar de bogat, printre puţinele vinuri în care chiar am simţit arome fructate, fresh – asta pentru că întotdeauna am senzaţia că eu sunt cea mai proastă din curtea şcolii fiindcă nu sunt în stare să sesizez aromele de “lemn nobil, fân proaspăt cosit şi prune pârguite în soare” care apar în descrierile vinurilor, vinuri care mie mi se par mai tot timpul nişte borşuri acre şi atât)

- farfalle de casă cu ciuperci, vinete şi roşii la grătar şi brânză moale – vreo 20 şi ceva de RON ( mie mi-a plăcut consistenţa pastelor, fierte al dente aşa cum se cade, dar fără să fie spectaculoase la gust din păcate)

- muschiuleţ de porc cu fennel şi morcov la grill,ceapă caramelizată, în sos dulceag de reducţie de aceto balsamico, ceva de genul acesta ( citez din memoria gustativă) - parcă 35 de RON – divin, minunat, spectaculos, felii multe de carne fragedă şi suculentă şi un melanj perfect de gusturi care nu a mai necesitat alte condimentări

- felie de tort de ciocolată făcut fără ou şi fără făină ( ca să fie vina numai pe jumătate) cu sos de afine şi frişcă - 16 ron - interesant, gust intens de cacao

 medalion de orez cu lapte şi gutui caramelizate, lime şi ceva sos acrişor – 14 RON – foarte răcoritor, gust surprinzător de fin şi rafinat

Zona de toalete merită un comentariu separat - sticlă, detalii în cupru, design ultra, orhidee naturale, prosoape albe şi pufoase ( adevărate!!!) la discreţie, rulate frumos pe un raft de lemn, cremă de mâini cu lavandă L’Occitane şi pudră de faţă Guerlaine Meteorites ca un bonus special în toaleta doamnelor ( o tuşă de atenţie feminină care m-a gâdilat teribil de plăcut). Aflăm ulterior că a existat şi o sticluţă de parfum care a rezistat numai 2 săptămâni ( asta ca să nu uităm totuşi că suntem în România)

On the funny side, la o bucată de seară, domnilor TIFFari de lângă noi li se aduce desertul de către însuşi bucătarul şef ( cel cu numele menţionat discret la intrare) şi sunt chiar întrebaţi dacă e totul în regulă, ceea ce ne-a făcut să ne jurăm în barbă că data viitoare când vom mai merge într-un local mai spălat vom vorbi numai în engleză. Nu ne-a plăcut faptul că deşi practic stăteam la aceeaşi masă cu turiştii menţionaţi şi eram practic singurii clienţi de pe terasă, domnul bucătar nu a făcut o mică întoarcere de şold ( fizic, atâta se necesita) cât să ne întrebe şi pe noi amărâţii dacă e totul în regulă, măcar aşa de palmares că tot eram acolo.

Drept pentru care atunci când a venit chelneriţa să ne ia farfuriile frumos spălate şi lucitoare din faţă şi ne-a întrebat dacă ne-a plăcut, pârşul culinar a răspuns arogant şi distant : „Veţi citi pe blog dacă ne-a plăcut”.

Moment în care s-a declanşat isteria. Chelneriţa ne-a schimbat mai des scrumiera şi a îndrăznit chiar timid să ne întrebe la desert cum se cheamă blogul, ne-a întrebat din nou dacă ne-a plăcut şi desertul la fel de tare, apoi, pe final ( TIFFarii plecaseră deja) să ne facă o vizită la masă însăşi patroana stabilimentului. Pe cale de consecinţă şi pe model Bruslii il bate pe Vandam, am concluzionat că blogul bate Tifful ( eat this, mister „Oh, but I do believe that every colour has a story to tell..” de la masa de alături). Lăsând gluma la o parte, doamna a fost jos pălăria, discretă şi elegantă, şi culmea, părea genuin interesată de părerile şi sugestiile Pârşului ( care, evident, nu au întârziat să vină). Ne-a povestit cât au durat lucrările, despre casa părăginită şi renovată astfel încât să îţi inspire nostalgia unei nopţi de vară petrecută într-un Santorini cu ziduri albe, dorinţa lor de-a oferi ceva stilat şi ospitalier în acelaşi timp, de a-şi forma o clientelă fidelă, de-a avea satisfacţia să ştie că măcar în weekend burghezii drăgălaşi din Cluj îşi vor face rezervări pentru masa de seară în locanta lor. Deziderate de bun simţ, fără să se rostească pentru vreo secundă nimic legat de vreun câştig financiar imediat, făcut cu orice preţ. Ca un mic amuzament, ni s-a povestit inclusiv cum un client a transmis vorba la bucătărie, dupa ce a comandat un preparat de vită, să i se spună bucătarului că el vine deja a patra oară acolo, ca atare să îi fie gătită cu maximă atenţie comanda, întrucât dacă nu va fi satisfăcut, localul va pierde un client fidel. Moment în care domnul bucătar şef a ieşit val vârtej cu lingura cu sos cu tot, într-o izbucnire flamboaiantă care am înteles că face parte din personaj, s-a dus aţa pe terasă la masa domnului şi i-a explicat răspicat că el găteşte cu aceeaşi atenţie orice preparat, pentru oricare dintre clienţii care îi calcă pragul. Am înţeles că la final, clientul a cerut să i se transmită bucătarului că vita a fost o capodoperă ( probabil i-a fost teribil de frică de polonicul cu sos)

Verdict : recomandat! Sigur, nu veţi merge în fiecare zi, probabil nici măcar în fiecare săptămână. Dar dacă veţi simţi vreodată nevoia să petreceţi o seară de vară liniştită, stilată, în compania unei muzici de calitate în surdină şi a unor bucate rafinate în simplitatea lor, merită încercat. Este categoric un loc în care s-a investit mult, mai ales la nivel de imagine şi de standarde oferite clienţilor. Cu toţii merităm să ne simţim măcar pentru o seară, nişte burghezi drăgălaşi.

PS- sper din tot sufletul să mai găsiţi acolo crema de mâini şi pudra.

*thanks Dhara!

Corso ,lânga Diesel

2010-06-05T05:21:00.000-07:00

Intamplarea face sa dam peste acest nou bistro imediat dupa intoarcerea din Roma,deci din corso in Corso. Localizarea bistroului a picat ca o mânusa deoarece ne-am cam saturat sa vedem vitrine goale ,la strada, in centrul urbei. Destinatia spatiului este inspirata mai ales pentru petrecaretii care ies noaptea din Diesel si care acum au de ales: ori cotesc stanga si se infrupta dintr-un kebab zemuind (orice club ar trebui sa aiba o shawarmarie in apropiere), ori fac 2 pasi la dreapta si intra in Corso, un local destinat unui public finut. Inca de la meniu, este evidenta dorinta de sofisticare a ofertei si implicit a clientelei.... va urma

El toro - de trei ori friptura !

2010-03-18T08:15:00.000-07:00

Astazi am mers la El Toro la biznis lunch cu colegii de la echipa de volei. Noroc ca suntem in cantonament in perioada asta si avem tichete de masa de la club cu care ne putem plati masa la restaurant altfel cred ca ajungeam sa merg aici dupa ce castigam Balcaniada de Voley. (Cu banii de locul I, se intelege...) In fine, nu vreau sa sugerez ca e scump, doar ca din principiu as avea o reticenta sa dau o jumatate de chenzina pe o carne de vita ce a calatorit mii de mile marine tocmai din Argentina. Nu ii cunosc pe fermierii argentinieni, nu stiu ce la fac la vacile alea si in ce conditii le cresc. Bun, am ajuns la stabiliment, ne-am asezat la masa si am consultat meniul. Asta mi-a placut: faptul ca selectia de bucate e restransa si clar orientata spre carnea de vita. Probabil ca nu gasesti multe locuri unde poti sa ceri bucati de friptura atata de mari incat l-ar constipa si pe Conan Barbarul. Dupa ce mananci o friptana de vita asezonata cu cartofi copti stropiti cu smantana si scaldati in sos de hribi iti vine un dor de mers la campionatul de cosit in coasta. Sa revenim. Ma uit pe meniu si cer tenderloin adica muschi de vita pentru ca parea cel mai tender si nu ma riscam sa ma trezesc cu o jumatate de bovina in farfurie (risc intalnit la T-bone Steak sau la bisteco Fiorentino - 1kg=100 roni). Si ii zic chelnerului cu accentul meu de voleibalist : "Midiam Reer sa fie pentru mine" Adica nici arsa nici zbatându-se. Povestim, ne distram, facem glume proaste de sportivi si din cand in cand mai tragem cate o felie paine cu untura din vasul cu untura primit din partea casei. (V-am zis ca e meniu de cosasi) Buna untura , bune si maslinele, mai ales pe frigul asta. La un timp, sosesc cartofii copti, smântânurile, mujdeiurile, si CARNETURILE. A mea personala e de forma unui cub cu latura de 6. Ma uit la ea circumspect, e frumos mirositoare si cand o intep cu furculita tresare si fuge prin farfurie. O tai in jumatate si soc si groaza: inauntru este cruda. Nu nefacuta-cruda ci vie-ca-pe-vremea-cand-pastea-cruda ! Chem prea amabilul chelner si il rog sa o mai trimita la gratar. Intr-adevar, gaselnita cu gratarul imens din interiorul restaurantului e geniala. Pe el sfârâie la un loc mititei, pestiuci , cartofi si friptane. In nici 3 minute, vita se intoarce. O tai din nou, la fel de cruda. Tac. Inghit. Tac, mestec si inghit. Nu vreau sa par târtan. Ce stiu eu? Nu ne-a invatat in cantonament din astea. Plus ca in local intra si domnul Nicoara (il stiti, cel care a adus Nokia in Juc) deci aicea vine nume grele domne, mananca carne cruda si fac afaceri ca niste adevarati barbati ai neamului. Si, pentru un ceas, se simt mai parosi, mai rudimentari, mai ... masculi. Ok, eu nu ma simt asa,deci il re-re-chem pe chelner sa imi re-re-duca vita la re-re-prajit. Sa ajut, o tai in felii subtiri, usor de prajit. Vine omul, o ia, o duce, o pune pe gratar in fata mea, ii zice bucatarului ca are un client mai dificil si deja ma astept sa imi aduca inapoi doar un pumn de cenusa, asa ca sa ma invat minte. Dar nu, oamenii sunt rabdatori (la asta contribuie si faptul ca patronul trebaluie si se invarte printre ei) si imi aduc din nou mancarea MEA inapoi. Pana la urma am reusit sa o mananc dar va destainuiesc sincer ca nu e cea mai gustoasa carne de vita mancata de mine. Mai ales luand in calcul ca vine de la atâta distanta. Eu am gasit ca are un gust putin curios... O fi de la chestiile alea pe care i le face fermierul argentinian...

La Piazzetta

2010-02-24T23:29:00.000-08:00

in curand...

Si noi ne-am simtit relativ bine de cateva ori insa nu mai mergem acolo de cand a trebuit sa asteptam 1 ora 40 de min pt o bere in conditiile in care comandasem si mancare, la o masa de 20 de oameni. Inteleg ca mancarea dureaza,dar berea? Apoi am gasit un surub in mancare, napasta ce a pecetluit pentru totdeauna relatiile dintre noi si Piazzetta.

Daca mai aveti si alte povestiri, nu neaparat asa de urate ca a noastra, va rog sa le postati !

Roast Beef

2009-10-13T07:15:00.000-07:00

Roast Beef la The Swan.

Taverna

2009-08-05T05:32:00.000-07:00

Terasa Taverna,

~~Cluj, Str. Clinicilor nr.14~~

~~Nr de telefon: 0751025025~~

NU este de recomandat sa mergeti aici

Nu-i asa ca ar fi pacat ca un lucru inceput bine si cu Intentii Bune sa se strice? Nu-i asa ca va place la Taverna ? O livada imensa...cu pomi fructiferi, cu felinare printre mese... in centrul orasului... La inceput ne enervau bancile prea tari si incomode. Apoi au adus pernele acelea de la Winston si au mai remediat inconvenientul. La inceput era rau fara mancare. Dar acuma nu e pacat sa vedem ca mancarea este naspa ? Este un mare pacat caci vrând-nevrând facem comparatia cu Euphoria (sora Tavernei) care beneficiaza de acelasi meniu insa si de un bucatar chéf de exceptie. Imi pare rau sa primesc parajitura cu mere pe coca necrescuta in loc de foietaj cum se face ea de fapt. Desi are acelasi nume si acelasi pret cu cea din Euphoria...nici nu exista termen de comparatie intre ele. Am mancat un jnitzel de vita atzos asezonat cu cartofi prajiti - scrum, amari... Nu e pacat ? De vitzica aia macar... Am comandat sandvici cu roast-beef si am primit doar jumatate din ingredientele descrise pe meniu... Acum ce facem ? Platim mai putin ? E pacat sa vezi cum de la zi la alta portia de piept de pui devine tot mai mica... Poate avea nevoie puicutza de implanturi. Nu e pacat ? Ori ce s-ar spune despre frumusetea terasei, mai bine ramaneau la bauturi (ambalate ! caci o data am primit suc fermentat din cutie deschisa si tinuta in soare). Judecand dupa calitatea bucatelor, Taverna nu este decat sora de la tzara a Euphoriei.

Acum, ma pot astepta ca d-l patron sa justifice ca nu putem primi calitate de Euphoria la preturi de Taverna (ceva mai mici), asa ca o sa incerc un raspuns in avans: Avand in vedere ca domnul patron (domnii patroni) se perinda zilnic pe la terasa ar fi minunat sa ridice standardele personalului prin observare si implicare directa. Si ar fi un pic de munca pentru ca standardul sa fie mentinut sus. Si da, ar mai fi binevenit sa ceara feedback de la meseni. Si sa nu uit ! Poate un "Sef de Sala" care chiar sa stie ce se intampla pe acolo ?

Restaurantul obrazului de vitel

2009-01-26T02:06:00.001-08:00

Nu faceti gresala sa considerati Budapesta un oras de mâna doua intre capitalele europene, undeva in umbra Vienei, de exemplu. Din multe puncte de vedere, Budapesta este mai cosmopolita decat eleganta Viena. Unul dintre aceste puncte de vedere este si piata unde gasim restaurantul in discutie. Acu 2 ani era un santier acum poti vedea un vast centru comercial in sticla. Vis-a-vis de el este amplasamentul restaurantului Brass&Boom, o locatie amenajata de designeri talentati dublata de preparate de nota 10.

Ati mancat vreodata obraz de vitel (viel cheek)? Nici noi, dar nu ne-a parut rau deoarece asta a fost cea mai frageda si delicata carne gustata vreodata.

Coming right up !

PS. Boom & Brass Restaurant, Budapesta

In munti,pe Alp spitze ,frigul se combate cu gulas

2009-01-26T01:48:00.000-08:00

Pe Alp spitze la 2000 si nustiucat de metri intalnesti inca poteci pietruite si canalizare ! De aceea te lasi pacalit de falsa civilizatie a locului si o pornesti pe carari incotro vezi cu ochii - si ai ce vedea! Problema e ca pe oriunde ai lua-o , vei coborî si asta inseamna ca atunci cand vrei sa te intorci...vei avea doar de urcat, moment in care locul nu mai pare asa de civilizat, mai ales ca temperatura poate varia cu 15 grade in cateva minute. Nici vizibilitatea zero data de plafonul de nori nu prea ajuta dar macar de poti ghida dupa talangutele unor boi ce pasc pasnic in apropierea vârfului.

Dupa plimbarea pe asa o vreme,numai gulasul picant te mai pune pe picioare. Mai ales daca dupa bei un ceai cald, mananci o prajitura si cam ce mai gasesti la cabana de unde poti lua telecabina inapoi pe pamant.

PS. Restaurant Alp Spitze

CAFENEAUA se ascundea in Innsbruck

2009-01-23T07:46:00.000-08:00

Dupa cautari ce au insumat ani de zile si mii de kilometri am gasit in sfarsit Cafeneaua !
In Innsbruck :

De-a lungul periplului austriez am haituit cu limbile scoase mitul cafenelei perfecte, care serveste o cafea perfecta intr-o ambianta de vis. Singura noastra problema e ca pentru noi, cafeaua perfecta are vreo 200 de ml si o tona de lapte si frisca daca se poate, a si zahar brun si un praf de vanilie insa numai daca inainte de asta ai presarat-o bine cu scortisoara. Iar austrienii servesc doar chic-ul espresso italienesc - cei 5 ml de esenta groasa care iti opresc inima in loc inainte de a-i da drumu nebuneste pe scari.Cu sireturile legate.
Dar cum lucrurile bune se intampla pe neasteptatelea, uite ca dam prin hoinarelile noastre si peste aceasta minune teleportata din vremurile cand o cafea sorbita la cafenea nu era lucru de saga. La etajul cafenelei e hotelul Cafe-Central dar asta numai pt reper caci el,hotelul nici nu conteaza. Locul e perfect si pana si musterii se potrivesc cu ambianta de pian si candelabru de secol 19. (Si ,da, cainii au voie inauntru caci sunt cuminti si intregesc acuarela boema a tabloului).
Noi am comandat cafele de pe un meniu in germana si ne-am amuzat de minune cand au venit caci una era mare si servita intr-un pahar inalt iar cealalta era tare (cu lichior) si servita intr-un pahar de snaps. Am zis ca nu e rau sa nimerim una din doua mai ales ca am primit biscuiti si apa plata si am avut onoarea sa fim serviti de cei mai autentici chelneri de cafenea. In the world... Dar dupa cateva clipe,iata chelnerele ca vine inspre noi cu o farfurie cu supa. Se apropie si ... eroare, farfuria era de supa dar nu cu supa ci cu cafea. Deci articolul numarul 2 era servit in bol de supa....foarte frumos ! Ceea ce inseamna ca primele 2 pahare (cel inalt si cel de snaps) faceau parte din primul articol. Totul in jur de 7 euro....

Bon apetit !

PS. Cafe-Central, Innsbruck.

In Salzburg - La batrânul escroc sentimental

2009-01-23T07:36:00.000-08:00

Si prin Salzburg curge un râu. Acesta se cheama Salzach. Pe malul sau nu poti sa nu incerci mâncarea de la Sacher - acest batrânel sic si aristocrat care in tinerete se amuza pe seama naivelor. Sacher e Salzburg.

un restaurant de basm intr-un oras de poveste...

PS. SalzachGrill , hotel Sacher, Salzburg.

La Indianul de la poala Alpilor

2009-01-23T07:32:00.000-08:00

Nici in Innsbruck nu am fost cuceriti de farmecul mâncarii indiene...

Dar ,poate ca in Alpi nu e cel mai bun loc sa incerci asa ceva.

Calatorii in scop culinar, Viena

2009-01-23T07:25:00.000-08:00

Exista bucatarie austriaca. Si inca foarte buna !

Dupa cercetari seculare, specialistii austrieci au ajuns la concluzia ca luxul se serveste in doze discrete si frumos ambalate. Un decor simplu dar elegant, o servire amicala dar ireprosabila si niste mancarici care compenseaza prin perfectiune lipsa fanteziei.

Gulas din Super-Vacuta

PS. Glacis-Beisl, Viena.

Si in afara se mananca

2009-01-23T07:10:00.000-08:00

Unde se mai mananca pe planeta asta numita Europa:

Viena la fastfoodul japonez (statia de metrou Prater)

Se mananca in Viena la un japonez MODEST, dar care face toti banii. Asemenea localului cu banda rulanta din Iulius Mall dar fara limita de farfurii la doar 10 eur.

Se mai mananca si la Chinezu' Voinic
(chinezu nu se lasa mai prejos si pluseaza cu preparate din intreaga Asie)

Urmeaza peripetii buclucase la fast-food-ul Green Asia (de la Prater) - una dintre cele mai mari inventii in materie de mancare :)

Despre ce local vreti sa cititi in acest blog ?

2008-10-17T01:03:00.000-07:00

Va rugam, lasati un comentariu cu barul/restaurantul despre care ati dori sa cititi o recenzie :

raspunsuri
-Pt. turistu: Localul care te intereseaza se cheama "2 dragoni" si a fost abordat mai demult. Aici e linkul.

Hotelul de mii de stele

2008-07-30T06:51:00.000-07:00

Ati putea crede ca fotografiile ce urmeaza sunt ale vre-unui hotel din afara, insa ati gresi. Aceste fotografii sunt ale unui hotel de la noi din tara. Motivul pentru care ele apar pe blog este unul simplu. Un mic exemplu de cum ar trebui sa arate orice se doreste a fi realizat cu bun gust. Aviz amatorilor din Cluj care considera ca numarul de stele este conferit de calitatea rigipsului din care se executa miile de scafe. Epoca rigipsarilor a murit de mult si oricum niciodata nu a avut nimic de a face cu bunul gust. Si inca ceva, hotelul de mai jos e decorat cu un buget muuult mai restrâns decât niste campioni ai lavabilei portocalii de la noi din urbe.

PS. Hotelul e din Zalau !

Euphoria - Irish Pub

2008-07-29T05:55:00.000-07:00

Euphoria - nu birt irlandez ci restaurant cosmopolit

Multi stiu de terasa Euphoria, de clubul Euphoria dar iata ca s-a mai bifat o tendinta si daca vrei sa si infuleci la Euphoria poti sa o faci cu succes chiar. Rar ma apuca pasele pozitiviste dar chiar si in cea mai neagra zi nu as reusi sa ma gandesc la ceva nasol de carait la adresa restaurantului. Cum ar spune francezul, we are talking real gourmet shit here! Adica daca doreste domnii o tocanita irlandeza in sos de Guiness, se aranjeaza. Recunosc ca noi am inceput intai timiji cu Guiness-ul ( in varianta halba mare sau halba mica dupa burdihan) pana sa ne aventuram si la chestii mai serioase. Ne-a incurajat faptul ca de fiecare data cand noi mergeam la bere lumea manca in jurul nostru. Prima oara am nimerit langa un cuplu de lesbiene, din care una, partea feminina si ambetata, povestea tare despre nush ce strada din Lisabona unde nush ce chestie nemaivazuta se intamplase, asta in timp ce baga sub nas niste ciuperci mari si aratoase umplute cu chestii frumos mirositoare peste care isi turna mereu parmezan.....deci toata aceasta combinatie, lesbiene, Lisabona, ciuperci, parmezan, mi s-a parut de-a dreptul kinky si incitanta. Doamna parea umblata si trecuta prin viata ( hehehe) si parea sa aprecieze ce infuleca, iar pentru mine asta a fost destul. Intr-o frumoasa dupa masa de duminica, asa cum numai duminicile de iulie pot fi in cluj, luminoase, prafoase, nostalgice, cu strazi incremenite si linistitor de goale, am cerut timid o Tarta cu mere si inghetata. Am primit cea mai mare farfurie pe care am vazut-o vreodata ca fiind iesita de pe portile fabricilor de portelan ( cat un OZN din ala prost falsificat in filmulete alb negru de catre americani paranoici prin anii 60, cand se vedea clar ca OZN-ul era de 10 ori mai mare decat bradul peste care zbura, si era probabil un somoiog de vata pe care Billy Bob John il plimba prin fata lentilei) In mijloc doua bucati de tarta cu mere invaluite in miasma de miere si scortisoara, acoperite cu un bulgare de inghetata stropit cu fistic si innecate intr-un sos cremos de vanilie. Mi-au iesit ochii din orbite. De atunci m-am mai imprietenit si cu niste torturi cu caramel si ciocolata, si cu niste creme de zahar ars si pe bune ca toate merita sutica de mii de lei vechi si amarati trecuta in dreptul lor pe meniu.

Cand am simtit ca am prins indeajuns curaj m-am riscat si la o salata ( cu pachetele umplute cu branza de capra, caci branza de oi sau vaci e desueta and "so passee", ca si heroina), si la o pasta ( cu un pesto reusit), si la un sandwich ( interesante combinatiile) si la un piept de pui cu spanac la tigaie, sos de gorgonzola si cartofi Daphne

Unde mai pui ca poti manca afara pe terasa ceea ce vine la pachet cu un sentiment inaltator mai ales in serile cu tei infloriti cand ploua cu miresme din toate partile. Nu comandati mancare dupa ora 10 caci iluminatia stradala nu functioneaza doar lumanaricile de pe mese palpaie slab si deja atmosfera da in comunism luciu cand se manca mamaliga la opait.

Si jos e frumos restructurat, zona de langa bar e amenajata cu un iz de pub autentic ( poate si datorita pozelor alb negru si sepia de pe pereti ilustrand diferite locante si berarii din Dublin)

Preturile.... tot ca in Dublin. Dar face domle....Deci serios, mancare buna, satioasa, cu o tusa rafinata de design ( nu exista farfurie de desert fara sa ai intr-un colt ceva corcodusa ornamentala cu frunze uscate...nu incercati, e acra, va zic eu) toalete curate, bucatar bonom imbracat frumos in uniforma alba cu tighele verzi, etc.

Un minus la capitolul servire. Si abia acum simt ca ma enervez dar enervarea nu are legatura cu restaurantul in chestiune ci cu atitudinea romanului in general si a fetisoarelor care mai fac si ele un ban gramada vara in special. Adica fata! haide fata da-o in ceapa ma-sii daca tot ai ajuns fata! sa servesti musterii la masa fata!.....si ai si tu un meniu amarat cu 10 preparate pe care le duci la oamenii aia care fata! ce bacsis mare ti-au lasat....da intereseaza-te si tu fata! intre 2 scobeli in dinti cat stai degeaba si pandesti cine mai vine cine mai pleaca......ce contine salata cu pui teriaki.....sau cum sunt facute coastele alea de vita....sau ce inseamna creme brulee.....ca nu se poate fata! nu se poate sa te intreb cu ce e salata de pui teriaki si sa imi zici ca teriaki e chiar salata insasi....adica cum? vorba lu Mircea Badea...adica cum? asa? teriaki e o salata? ce fel de salata? creata? verde? pai si daca as fi comandat chestia aia , eu ierbivor fiind si ma astept sa pasc un castron de verdeata si tu imi aduceai niste bucati de pui marinat...pai bine fata! sa nu ti le dau de cap? si cum adica daca iti cer crema de zahar ars imi zici pai da nu e in meniu cand scrie clar acolo creme brulee......pai nu te-ai intrebat asa niciodata, cand iti faci paru cu placa dimineata si iti trasezi sprancenele cu creionul ala negru care nu se mai poarta de pe vremea lui Edith Piaf, mah manca-t-as, da oare ce mananca bastanii aia mah in fiecare zi? ce pastele ma-sii e teriakiul ala? sau crema aia brulanta? ia sa ma duc mah sa il intreb pe Fane ca el serveste mai demult acolo, sa nu mor proasta......Si asta e meteahna multora din domeniul prestari servicii......sa nu stii tu ce vinzi, asta mi se pare de o nesimtire fara margini....sa astepti bacsis, da sa nu stii ce teriaki-ul ma-sii le aduci la oamenii aia si sa fii si deranjat ca te mai intreaba unii ce e aia "pancetta" si ca nu te cred pe cuvant cand le zici ca e magiun de prune....sa nu te intereseze, sa te doara in paispe, sa iti bagi picioarele dar sa te plangi ce munca grea faci tu si ce prost platit esti.....sunt siderata!!! ;))

si mai e un baietel acolo care serveste, comic rau, macar ala are bun simt si se vede ca se straduie desi nu ii reuseste niciodata. trece pe langa tine de 10 ori pana iti aduce meniul si se scuza de fiecare data si vezi in ochisorii lui inocenti ca chiar ii pare rau dar tre sa duca intai niste scobitori la masa 10, o lingurita la masa 12, sa ii aranjeze servetul batranului suedez de la masa 3, sa incaseze de la tinerii de la masa 6, sa duca repede o farfurie goala la bucatarie, sa aduca o berica , orice numai sa nu iti azvarle odata si tie meniul ala.....da macar ii pare rau si nu se sfieste sa ti-o spuna....cand in sfarsit vine, scuzandu-se inca o data, si il auzi si cat e de peltic, asa minor cum e el, e mortal, nu te poti supara pe el.....stii deja ca pana iti va aduce mancarea va mai trebui sa dea o fuga sa salveze o balena esuata in Chile, sa stranga niste fonduri ptr calugarii capuleti ( ma scuzati!) din Franta, sa inventeze un tratament ptr cancer, stii ca pana o sa vina apoi sa iti stranga masa, sau sa iti aduca nota, sau restul, va mai salva o dictatura din jungla amazoniana, va face lobby ptr salvarea gorilelor de munte, etc. Dar si cand vine, si ne intreaba sasait daca ne-a placut, cu toata candoarea celor 16 anisori ai lui sau cum ne pofteste el la plecare sa mai venim si altadata.....cum sa te superi?

Si cu toate astea, cu riscul de a ma repeta, domle...face!

PS - asa ca un ultim cancan, ultima oara cand am mancat in Euforia, manca acolo la o masa si patronul de la Casa Vikingilor. Iar ultima oara cand am mancat in Baracca, manca acolo patronul din Euphoria. Acuma faceti si voi ierarhia....

Baracca

2008-07-29T04:11:00.001-07:00

La Baracca

Desi de-abia lansata, faima locantei a calatorit repede si datele esentiale au ajuns la urechile tuturor celor macar minim interesati. :investitie cinci sute de mii de euro, designerul care a facut si Jack&Jones-ul, al treilea bucatar de pe Planeta (sau chiar din tara),etc. A devenit in scurt timp un “must see” mai ales ca scria la ziar, domnule, ca la Baracca tin trufe. (“Doamna Muresan de la parter ne-a anuntat ca s-au bagat trufe la Baracca. Ne tine si noua un loc la coada).Asa ca pe nepusa masa ajungem la Baracca. (fostul Yellow Market de pe Napoca si -banuiesc eu- inglobeaza si fostul Noblesse). De cum intri, recunosti stilul barului-lounge de la Jack ceea ce nu e un lucru rau pentru ca exponatelor mondene ale orasului le place sa stea in vitrina. Treci prin bar si ajungi in restaurantul care este o surpriza placuta deoarece este “the real deal”. Nu are scafe din rigips si nici pereti portocalii. Este chiar un restaurant autentic asa cum intalnesti in occidentul mediteranean de sorginte latina. Si asta inseamna ca este indraznet fara sa se doreasca impecabil. Forfota si ambianta de local populat unde vezi oameni care “chiar merg” de colo colo, “chiar vorbesc” si , in mare fiind spus, care “fac lucruri”. Deci cinci stele pentru ambianta autentica. Nu se doreste pretios si nici sobru. Este un local in care functionalitatea si decorul locuiesc impreuna si in care te poti simti bine chiar daca nu ai vândut o livada in dimineata zilei respective. Mi-a placut un sef-de-sala care i-a spus unei chelnerite mai tinerele : “Colega, se poate scrie pe tejgheaua asta !” semnalandu-I de fata cu alti clienti si colegi ca nu stersese praful in ziua respectiva. Din nou, repet, semn de maturitate si profesionalism. Oameni suntem si trebuie sa fim umani.
Despre mancare nu va pot zice foarte multe,deocamdata, deoarece am servit doar o pizza si un desert. La prima vedere ai putea gândi ca “ce sa manance si taranul ? O pizza…” DAR ! dar, nu e chiar asa. Cu pizza e foarte simplu sa o dai in bara (vezi cazul Napoli Centrale care nu are nici o scuza pentru pizza pe care se incapataneaza sa o serveasca drept o mostra de bucatarie autentica) ,iar eu personal, nu am mancat in viata mea o pizza buna. Nici in oras si nici pe aiurea… Deci e un eveniment suficient de marcant pentru mine faptul ca am mancat o pizza minunata la Baracca. O piza ce poarta numele localului si care nu are nici o legatura cu nimic din ce se vinde prin oras sub denumirea de pizza. Cost : 28 roni. Dar face… Ca desert, am ciugulit o smecherie cu tichie, o prajiturica cu crema de ciocolata si nuci mestesugite in caramel pe care bucatarul a uitat un staniol auriu. Cand sa incep sa o pun de un scandal , jumatatea mai buna ma trage de mâneca si imi spune ca a citit ea pe net ca asta e vestita prajitura cu foita din aur comestibil. Cost 900 roni. Nu, serios, este ca sunt multi care ar manca o prajitura numai pentru ca are foita de aur si costa 300 de euro ? Prajitura respectiva e minunata,dar din pacate pentru multi imbracati in chemesi fuchsia ea nu costa decat 8 roni. Pana acum, localul mi s-a parut in regula si plin de viata si nu cred ca sunt supra-entuziasmat cand afirm ca ridica standardele clujene la un alt nivel.

Addendum:

Am revizitat Baracca si re-revizitat si acum chiar pot spune mai multe despre mancare. Am mers tintit sa gust specialitatea cu care bucatarul se lauda si am cerut muschi de vita in sânge cu sos de usturoi, orez si trufa. Inca de departe când farfuria se indrepta spre mine incet si sigur ca un OZN in mâna chelnerului, am ochit trufa. Sedea singurica pe o margine de farfurie subtirica si transparenta ca o ie taraneasca. Am dorit initial sa o pun in servetel sa o duc acasa pentru a imi dresa labradorul sa gaseasca trufe din padure ca sa pot mânca si eu o tocanita satioasa din care sa inteleg ceva , dar Claudia mi-a atras atentia ca trufele nu is de ici de colo si sa ma multumesc cu simpla ei vedere. Asa am si facut ,iar apoi m-am dedulcit la muschiuletul care aproape ca se taia cu furculita (Au in spatele bucatariei o sala de box unde bat bine vacuta inainte sa o gateasca -fragezime nemaivazuta- stilul Kobe). Orezul se prezenta intr-un soi de pasta legata cu arome vagi dar fine venind in completarea gustului de carne fara sa-l acopere. Pe farfurie, au mai fost prezente nelipsitele frunze de rucola si o placintuca de gorgonzola gratinata. Veniti incercati, sanatatea cu mâncare buna se tine De partea cealalta a mesei, s-a servit o dorada (fitza verii 2008) in pat de gorgonzola cu legume. Simplu si bun.

PS: Si, incazul in care va indoiati, in mojito chiar veti gasi frunze de menta...

Claudia: pe mine m-a lesinat tiramisu-ul ( the best sh*t in town) servit in niste borcanele de sticla simpatice ( am ochit stash-ul de dulciuri, intr-un frigider din spate, cat dati sa va zic exact unde)....si faptul ca pe fiecare masa este un ghiveci cu busuioc proaspat in glastra din care poti sa iti iei linistit sa ti-l pui in par sau in farfurie dupa preferinte).....si faptul ca pe mese se afla cele mai mijto fetze de masa din cel mai mijto si de calitate material care l-am vazut vreodata oferit asa generos spre uz public......iar maestrul care se ocupa de vinuri , mereu la camasuta italian style cu dungulite, e o mare figura.....ieri era ceva parvenit (este un ins care seamana cu Cornel Passat numa’ ca mai gras cu 15 kg si care obisnuia sa-si faca veacul in Vanilla)si care se apucase sa i se planga sefului de sala, de parca el era vinovat, ca nu sunt locuri de parcare in fata localului, ca oriunde in lumea civilizata sunt 2 sclaveti care asteapta in fata usii sa iti parcheze lamborghiniul in vecini si ca aici de ce nu este ? si prin urmare deci de ce nu e si aici civilizat ? iar bietul maestru a suportat stoic dupa care s-a dus si i-a ales cel mai bun vin si i l-a servit cu zambetul pe buze.....acum ziceti voi cine e civilizat....

PS. Ca o recomandare… Simplul fapt ca mancati la Baracca este suficient ca sa spuna despre voi ca duceti un trai decent si ca aveti un minim de gust si bun simt, chiar nu se mai simte nevoia de a-ti parca masina langa masa pentru a etala adevaratul eu din spatele cheliei. Bon apetit !

Casa Piratilor

2008-06-26T05:48:00.000-07:00

La Pirati nu-i ca la Vikingi

Desi ambii se folosesc de mijloace de transport asemanatoare, Piratii nu se plimba de placere caci sunt pusi pe treaba si nu-s prea dusi la scoala. De aceea trebuie sa fii avizat inainte sa le calci pragul cârciumii caci prada bogata e gata perpelita si tu esti binevenit oricand-deci-nonstop sa te infrupti cot la cot cu ceilalti meseni asezati la festinul barbar. Aici portiile sunt croite pe masura celor care dau la vâsle toate ziua si au nevoie de energie. Dar sa incepem cu meniul: Acesta este tiparit pe mini fetele de masa din hârtie si astfel sta intreg si complet in raza vizuala , acesta fiind si un mijloc de a scapa de enervanta intrebare a chelnerului daca mai ai nevoie de meniu sau ti se ia. Desi majoritatea felurilor de mâncare sunt zdravene si consistente ca si betiile dacilor, aici se pot gasi si mâncarici mai mironosite cum ar fi salati sau peste furat de la plângaciosii aia cu parul lung care isi mai zic si vikingi. Intotdeauna sunt sanse sa mai gasesti un loc printre sutele de scaune si mese care sunt aproape in permanenta ocupata de meseni vânjosi care vin aici stiind la ce se inhama. Odata asezat, esti luat direct de un pirat cu camasa neagra cu mâneci bufante sau de vreo pirateasa hotarâta sa iti aduca un catarg de bere daca asta te ajuta pe tine sa scapi de canicula. Vorba americanului-agent-secret “make no mistake” caci portiile de aici sunt pentru cei care dau la vâsle si nu pentru contabili hraniti cu covrigi. Poti lua un platou de la 1500 la 5000 de grame cu care poti sa te infrupti impreuna cu prietenii si cu prietenii lor daca acestia au si catzei deoarece mai mult ca sigur vor ramâne si resturi. Poti sa iti comanzi o felie de ciolan sau un ciolan intreg asezonat cu un ogor de cartofi prajiti (probabil cei mai buni din oras). Poti sa comanzi si rechin prins cu mâinile goale sau chiar pe “curva piratului” –ma scuzati. Dar daca tot suntem in zona frusta a vocabularului va pot spune ca ultima data cand am vizitat corabia, am cerut “scula lui barba neagra” si am primit un platou in forma de corabie ce continea cotlet impanat cu kaizer, boluri de orez si de cartofi piure, munti de cartofi prajiti, legume mexicane fierte si ciuperci gratinate. Muuult peste putintele de ingurgitare a 2 oameni care nu consuma 5000 de calorii pe zi dar au pofta sa incerce de toate. Tot ce am mancat aici a fost bun si indestulator si servit intr-o ambianta piratereasca bine construita, de la amenajare,la costume si pana la meniu, denumiri si prezentarea bucatelor. Daca ne citeste si echipa de rugby, acesta este locul de “refacere” dupa antrenamentele din timpul iernii.

2008-05-14T12:00:00.000-07:00

Sartorialissime

Barcelona, episodul II

2008-04-16T04:16:00.001-07:00

Barcelonetta (ep. II)

Dupa ce te-ai saturat (cumva) ai vreme sa te uiti in jur si sa observi nu doar ce mananca spaniolii ci si cum. In afara de o ocazie fericita pe care putem sa o numim exceptie, locurile in care am mancat sunt cam de cat. II si aduc mai mult a pub-uri decat a restaurante, asta si pentru ca sunt in acelasi timp si baruri si mancatorii. Probabil ca un turist in cautare de experiente bahice ar pleca mult mai indestulat decat un turist culinar. Imi aduc aminte de un loc chiar simpatic dar mai mult prin prisma chelnerului , un barbat energic si sugubat de vreo 35 de ani care avea in permanenta pareri puternice despre ce ar trebui sa mancam si cum, despre ce ar trebui sa vizitam (si mai ales ce nu) si despre cum ar trebui sa invatam sa spunem “scobitori” in catalana. Un personaj foarte pitoresc si simpatic de altfel. Apropo de cat. II, recomandarea mea ar fi sa va inarmati cu curaj inainte sa intrati in toalete. Cu o doza de curaj similara cu cea necesara folosirii toaletelor in tren. In fine… Ce am mai mancat ? Cineva de la masa a comandat o pizza mai crocanta si a primit la ea o ustensila, ceva intre ciocan si dalta. Ustensila se foloseste pentru a despica pizza in prima faza si in faza imediat urmatoare pentru a zgaria tava de dedesubt. Hei, “when in Rome…” ! Simpatic a fost chelnerul sugubat care a refuzat sa ne aduca Ketchup pt pizza : “Dar la ce va trebuie?” Si avea dreptate, pizza se mananca cu dalta, nu cu ketchup… Barcelona e un oras lejer pentru ca e locuit de oameni lejeri aflati la granita dintre placid si abulic; as asemui orasul cu un organism masiv avand in vene niste globule rosii greoaie si imobile care nu transporta nicaieri nutrientii necesari. Noroc cu afluxul de turisti proaspeti care se misca in venele orasului angrenând cu ei si globulele rosii lenese. Mai mult ca sigur ca daca vezi ceva miscandu-se in oras, nu poate fi decat turist. Sau emigrant. Barcelona este orasul in care poti sa intri in contact atat cu indienii pe care i-a vizitat Columb cat si cu cei pe care trebuia de fapt sa ii viziteze – asiaticii. Urmasii popoarelor amer-indiene au o fizionomie captivanta si te pun pe ganduri cand ii intalnesti in metrou. Privindu-i , te intrebi cum s-au transportat din piramidele lor mayase si au calatorit mii de km si sute de ani ca sa se atârne de o bara intr-un vagon de metrou. Oricum, daca vezi scandal prin Barcelona , e de la amer-indieni (pe conjunctie cu negrii) sau de la români ce merg cu manele la maxim in masini tari.

Probabil ca unul dintre restaurantele obligatorii din Barca este cel din port. Arata ca in filme. Atat mesele cat si comesenii lor arata ca in filme. Si sa nu mai vorbim de chelneri. Sau de bucatele alese ce se pot servi cot la cot un cate-un lord englez sau vreun spion rus venit in vacanta sa traficheze sprâncene de calcan. In tot cazul, portul Barcelonetta este un pol magnetic ce atrage si centralizeaza activitatile cotidiene ale Barcelonei : de la turism la shopping, de la IMAX la telegondole, de la bazar la restaurante.

Barcelona, episodul I

2008-04-01T05:39:00.000-07:00

Sa intram direct in pita catalana

Periplu Barcelonez. Barcelona in 5 prieteni. Turul Barcelonei in 3 zile. Niciuna din aceste 3 posibilitati de vizitare nu mai este de actualitate. Caci locatia nu se savureaza pe indelete pana cand simti ca ti-a intrat sub piele. Nu! Orasul se asediaza cu planuri si cu harti din satelit, cu “inside information” de la spioni care cunosc situatia din teren si comunica pe forum datele exacte ale obiectivului. Barcelona se devoreaza in 3 zile si 3 nopti cu echipamentul in spate (cu camere digitale performante,cu acumulatori de rezerva, cu trepied si doze de RedBull). Nu lipsesc nici planurile metroului pe unde se patrunde in inima cetatii, iar Barcelona e foarte vulnerabila cu cele 100 de linii de metrou care practic constituie un oras subteran in replica la orasul in sine…

Dar sa ne extragem din aceste operatiuni militare inchipuite si sa revenim cu picioarele pe pamant. Ce-i drept, turismul modern este ca o vânatoare sau un asalt care cuprinde vizite, poze, cafele, mâncaruri, plimbari, cumparaturi – toate intr-o ordine haotica si repetitiva. Orasul trebuie devorat intr-un timp scurt. Te dai jos din avion, tragi o doza de redbull si treci la treaba. Termini vânatoarea si pleci in acelasi avion. (ca un Predator). Dar aud voci intrebandu-ma cum se mananca la Barcelona. Hmm….In Barcelona se mananca,fara dubiu…dar se mananca modest si pe ascuns si cu rusine pentru lipsa de rafinament a bucatelor simple si nespectaculoase. Si mai ales lipsite de pitorescul catalan. Barcelona este un oras port asa ca te-ai astepta sa musteasca meniurile de peste si alte vietati marine. Intr-adevar au fructe de mare insa doar la coada sirului de mancaruri de vita si porc.

- Paella – Un pilaf portocaliu de orez cu un gust neutru in care se pot cufunda scoici, calamari sau carnati si care da o noua masura termenului de mancarea saracului. Da, chiar si cu “fructe de mare” , nu mi se pare nimic nobil in a mesteca pilaf cu calamari (ce au o consistenta de viermi spongiosi) si bucati de cochilie de la scoici (e ca si cum ai mesteca un pumn de nisip).

- Tortillas – niste chipsuri de porumb infipte in farfurie in jurul unui bol cu sos fistichiu. (apropo, astea se gasesc in aceeasi formula si la Chio Chips, la alimentara)

Dar daca nu ai chef de experimente marine, poti apela la carne mai cunoscuta cum ar fi cea de pui sau de miel, insa nici asa nu se va cutremura pamantul sub tine de placere pentru ca modul lor de preparare este rudimentar si in graba ca si cum corabia a ridicat ancora si se manifesta pericolul de a ramane pe uscat inca 6 luni pana la urmatoarea cursa. Oarecum dezamagiti de discrepanta dintre pozele cu mancare si mancarea in sine, am zis sa ne indreptam comenzile spre ceea ce stiu catalanii sa gateasca cel mai bine: gratar de vita cu ochiuri. Da… Luxuriantul si complicatul gratar de vita asezonat cu sofisticatul ochi. Bineinteles, cu cartofi prajiti. Acuma , fereasca sfântul ! N-ai cum sa dai gres cu grataru de vita dar nu era necesar un zbor de 2000 de km pt atata lucru cand puteam sa comand acelasi lucru si la Paco pt o zecime din bani.

Pensiunea din Vlaha

2008-03-25T00:48:00.001-07:00

Nu i-am specificat numele pentru ca e un nume imposibil pe maghiara, dar pun o poza cu fatada pentru corectitudine. Am mers la aceasta pensiune la recomandarea unui prieten semi-ungur. Ne-am abatut de la drumul nostru circa 10 km ca sa mancam un gulash de fasole. NU, nu este un deja vu inexplicabil, este o mica fixatie pentru gulashul de fasole, mancare pe care unii o incadreaza la "Ciorbe" altii la "Felul doi". Psihologic vorbind, cred ca am ramas un pic neterminat de la gulashul din Târgu Mures care nu s-a mai prezentat ca prima oara. (Vorba unui prieten, "prima data nu se uita niciodata" ). La prima vedere localu era de-abia trezit din somn desi era ora 11. Cam devreme pentru pranz dar si cam deplasat sa comanzi un gulash la micul dejun. Am intrebat timiji daca au gulash ,iar domnita ne-a raspuns usurata ca da, au pregatit. Asa ca am luat cate o portie de om. Avertizare: Gulashul de la Vlaha nu prea a fost dus la biserica ! Are temperament fierbinte. Se prezinta in farfurii adanci si contine carne de porc si de vita. Si multa fasole. Si da, e iute deci nu trebuie sa taiati chelnerule.

City Plaza, hotelul de un milion de stele

2008-03-12T08:22:00.000-07:00

CITY PLAZA ( raionul cocktailuri, cumetrii, mese rotunde, simpozioane)

Chiar in mijlocul saptamanii se anunta mare reprezentatie mare la teatru, cu cocktailurile, rasinile si scobitorile de rigoare dupa, la selecta locatie a hotelului de 4 stele City Plaza. Prieteni buni promiteau mai intai sa ne faca sa ne scuturam de ras in frumoasa sala a Teatrului National, apoi sa ne “infunde” cu niste scofeturi la manifestarea de dupa.
De scuturat ne-am scuturat binisor, in paranteza fie spus, intretinuti de singura trupa autentica de stand-up comedy din oras si din regiunea istorica a Transilvaniei. Recomandam cu caldura ESUA in cazuri de astenie severa, de lipsa poftei de viata, de ura pe tarani, prosti, manelisti si asa mai departe.
Cand aplauzele de final s-au stins si cortina a cazut ( nu m-am putut abtine de la acest “teatral” cliseu) tzop! in masina si da-i viteza sa nu se raceasca farafastacurile promise in cadrul intalnirii restranse de dupa.

Cu un usor fior religios trec pragul precis-luxoasei locatii, simtind cum intreaga mea fiinta se schimba la contactul aerob cu atmosfera de fitze a lobbyului ( torsul teapan, manutza de care atarna poseta ridicata inert si usor handicapat in aer, ca asa e de bon ton, zambetul de lynx senil lipit strans pe fata, calcatura apasata si voit increzatoare, etc....simptomele clasice, precum si usoara ingrijorare referitoare la jumatatea mai buna si cu siguranta semnificativa – cum altfel se traduce “ my significant other”? - care probabil nu va rata nici acest moment festiv pentru a gafa inocent si fatal, cum numai el stie)

( afara nu era nimeni, in hol nu era nimeni, tot iuresul promis cu ocazia cocktailului parea sublim dar lipsea cu desavarsire)

Urcam totusi cu liftul la ultimul etaj, pregatindu-ma sufleteste sa intram intr-o atmosfera luxoasa de clinchete de pahare, toalete, rasete ambetate, cristale si jazz.
Liftul ne lasa pe un palier cu pereti tristi, cu rigipsul zgariat, cu mocheta verde, verdele acela de molid prafuit, in capatul caruia se vedea o sala mica plina de prea multi chelneri si prea putini oaspeti.
Partea splendid feminina din ESUA se repede sa ne introduca in atmosfera, ne lasam hainele la garderoba si pasim in salonul de cocktail. Acum, recunosc, era tarziu, era trecut de 10, si imi era cam foame. Faptul ca primul lucru pe care l-am observat a fost o masa lunga cu rulade si castraveti este deci scuzabil. Mai ales ca in capatul mesei lungi era o masa mica si rotunda dedicata exclusiv bucatariei japoneze, ceea ce m-a scos din minti, mi-a ars circuitele si m-a lasat in imposibilitatea de a mai gandi, vorbi sau gesticula ceva. Pentru cateva minute am incercat sa fac conversatie si sa par interesata sau macar constienta de ce se intampla in jur, strangand tare in mana paharul de sampanie ( nu se cuvenea sa ma reped hamesita spre masa din prima....sau din a doua....sau din a treia.....asa ca am rabdat, am strans din dinti si am incercat sa ma concentrez pe altceva, cum ar fi oamenii si locul unde eram)
Si am observat urmatoarele ( repet, e posibil sa fi fost o rautate exacerbata din partea mea, pe fondul lipsei consumului de alimente solide din acea seara)

 erau de 3 ori mai multi chelneri decat oaspeti
 oaspetii erau majoritatea in tenisi si blugi, facand rochita mea mov sa para cam nelalocul ei
 productia de mocheta verde-molid a fost infloritoare in anul decorarii hotelului caci ea mocheta se intindea ca o plaga pe holuri, pe sub mese, prin fiecare cotlon
 finisajele interioare au fost facute probabil de zugravul Vasile, in chiar ultima lui seara in Romania, inainte de plecarea in Spania unde avea sa zugraveasca si apoi sa cante ( caci am inteles ca asta cam fac zugravii in Spania), asa incat nici conducerea hotelului nu s-a putut supara pe el ca, pilit fiind, nu a nimerit chiar la cea mai mare arta colturile peretilor, imbinarile si ce mai tura vura, toate detaliile de finete pe care oricine in meseria lui ar trebui sa le stapaneasca si cu ochii inchisi ( bineinteles cand nu sunt inchisi de la alcool)
 nici tipul care a gandit perdelele nu se simtea mai bine, dar e de admirat cu cata obstinatie trebuie sa fi cautat bietul un material in exact aceeasi scabroasa nuanta de verde cu mocheta ( material pe care l-a si gasit, ieeeee!!!!)
 designerul trebuie sa fi fost ceva batran rus, nostalgic al infloritoarei perioade Glasnost, acum retras la Sovata dar care a preluat proiectul ca pe o ultima sansa oferita umanitatii de a ii imortaliza geniul si viziunea. Altfel nu vad cine si cum ar fi putut recrea atat de fidel atmosfera de hotel moscovit de mucava, prost cosmetizat si occidentalizat in asteptarea grupului de turisti imperialisti veniti sa simta Perestroika pe pielea lor
 din tavanul stramb, valurit si prost zugravit, cobora fix pe mijlocul incaperii o alambicata structura metalica usor innegrita de negurile istoriei, pe care trona o constructie electronica greu de descris si cu siguranta complet nefunctionala, cu multe butoane si fire la vedere, toate in acel stil induiosator al inceputului tehnologiei....inceputul tehnologiei rusesti, evident....putea fi orice, un prototip de Zenith, o forma incipienta de proiector, stramosul boxei, orice e posibil........sunt convinsa ca o piesa absolut similara cu cea care coboara pe mijlocul salonului de cocktail din City Plaza, in plin secol XXI, a stat si langa Laika cu ocazia primului zbor intergalactic cu viata umana la bord

Nici urma de glamour, nici urma de lux, nici urma de 4 stele, nici urma de cristal si jazz. Profund dezamagita, imi zic ca e momentul sa imi innec amarul in numeroasele platouri imbietoare de pe mese, asa ca imi pun de-a valma pe farfurie sushi, felii de vitel, cosulete cu spuma de branza, rulada cu kaizer si strugure, rosii cherry umplute, etc. Toate, pe cat de aratoase pe atat de lipsite de gust.
Cot la cot cu partea feminina si multisexuala din ESUA incercam macar sa ne imbatam papilele gustative, daca altceva nu, eu incercand in zadar sa tai in bucati mai mici si mai omenesti fileul de somon chinezesc trantit peste ditai bulgarele de orez in cel mai pur stil japonez, iar amica cochetand aproape indecent cu un gombot mare si verde pe care si-l insusise integral la ea in farfurie, pe consident ca “uite ce interesant arata, trebuie sa fie tare bun ( 3 minute mai tarziu scuipa verdele in vasul crapat al veceului de 4 stele, toata cu ochii in lacrimi si nasul curgand, dupa ce ingerase pe putin 100 de grame de wasabi, pasta de hrean japoneza, probabil singurul aliment autentic “in da haus”)

Pe mine recunosc m-a marcat cel mai mult sushiul, lipsit de orice delicate orientala, in schimb mustind de consistenta si aspect balcanic; pur si simplu niste darabe, taiate gros ca se stie ca romanul cand mananca tre sa simta carne, care de fapt ar fi putut fi orice, de la ceafa de porc la jumari. In nici un caz nu era somon, sau daca era, cu siguranta era importat din China unde se vindea sub numele de “Somol”, chiar langa tejgheaua cu adidasi Plima si casetofoane Futachi. Cum bine a zis partea masculina ex-creatza din ESUA, “asta e slanina, nu sushi”. Dixit!!!!
Asa ca am tras tare cu taria.....cand sampanie, cand alte lichide rosii, portocalii, cand campari cand martini....cand ne-am uitat mai bine mancarea oricum se terminase, ramasesem numai noi, chelnerii, trupa si sponsorii......masinaria din tavan tot nu prinsese viata, mocheta era la fel de nasoala, varul la fel de coscovit, facusem si conversatiile de rigoare, glumitele de complezenta, felicitarile masa si dansul parea clar pe terminate, asa ca ne-am extras fericiti la gandul unei paini prajite cinstite acasa, cu salam si rosii turcesti.

In concluzie, ocoliti cocktailurile, conferintele, mesele rotunde sau ovale la City Plaza care se lasa cu sushi romanesc si incursiuni sovietice in trecut. Mergeti mai bine la Tokyo, restaurantul, sau la Moscova, orasul, pentru experiente mult mai autentice.

PS Si oricum ESUA rocks!!!!! pentru cine nu stie, google it....sau youtube it !! Si vorba lu' Dragos Pop: "Sa dam foc acestui local !" (traducere motamot-naiva a "let's burn down the house" urlata la intrarea in salonul unde se tinea o nunta de unguri)

La Leo (nebarosanu')

2008-03-11T07:50:00.000-07:00

LEO

Acuma vreo doi week-enduri am fost cu masina la Marosvásárhely ca se mancam Bab gulyas care se scrie cu litera mare pentru ca e o mancare cu litera mare. Prima data am mancat Gulyas la Targu-Mures cand ne intorceam vara trecuta de la Sighisoara si am adastat la Leo care ne-a intrebat : “Ce gulas doriti ? Cu fasola sau cartofi ?” Evident, am servit cu fasola. (“bab” se scrie si “bob” se zice). Si de data asta am re-editat experienta insa cu un mic parere de rau: Ceaunasele de mâncarica nu au vent bolborosinde ci doar dezmortite . Alt parere de rau a fost ca au scazut gradule de toxicitate dat de ardelul iute. De ce ? Probabil de frica sa nu fie dati in contencios de vreo cucoana oparita la gura cu paprika. Eu mi-am pus problemul atunci: de ce ca sa mananci tu, ca cucoana , un bab gulyas fara ardel iute, la o temperatura moderata si cu cartofi pe post de fasola ? De frica sa nu te ... Doamne-iarta-ma ? La prima intalnirea a mea cu bab gulyasul, am transpirat si am indurat, dar am mancat tot. Pentru ca e iute, e fierbinte, are ciolanule, are fasola si galuscute (kicsi gomboc) si pentru ca e absolut genial sa mananci dintr-un ceaunel mic numai al tau. Aceasta a doua intalnire a fost ca o ciorba reincalzita dintre un ea si o el care s-au cunoscut la mare si ea era din Dorohoi, iar el din Fagaras si ea era in ultima zi, iar el a venit cu ocazia ca sa stea pe termen nelimitat, iar dupa ce s-a intamplat-ce-s-a-intamplat intre ei, au decis sa isi dea intalnire la Bazna dupa 6 luni. Ceva lipsea ! Dar daca totusi ajungeti pe la Târgul de pe Mures, merita sa incercati un bab gulyas la Leo, dar sa il cereti asa : “Hozzo egy babgulyast forron es csiposen, de hamar mert megvagom!” © Si daca n-ati retinut textul si se intampla sa il injurati de mama pe chelnerule atunci va sugerez sa va extrageti usor de acolo si sa fugiti repede pe prima strada la dreapta unde puteti cere azil culinar la un local japonez cel putin interesant de afara (caci nu am intrat inca) si odata intrati, va asezati disciplinati la o masa si cereti un “bab sushi”, poate are.

Si daca ajungeti la Leo, ii musai sa cereti o carafa de tzitronada ! (foto stânga)

PS: © Daca textul in maghiara zice altceva decat “Aduceti un bob-guiash,da’ sa fie fierbinte si iute, ca va tai !” atunci imi cer mii de scuze si va dau adresa contactului meu care isi asuma unilateral responsabilitatea pentru decenta textului.

Cluj- "Hidden"

2008-01-24T04:26:00.000-08:00

Cluj - "Hidden"

Cunoasteti voi emisiunea aceea de pe Discovery : “Hidden”? Cu niste drumeti ce prezinta fata nevazuta a unor orase destul de vizitate de turisti. Azi am sa va prezint un Hidden in materie de restaurante clujene. Am vrut sa il tin ascuns din motive egoiste, dar dupa desfatul de la prânzul de azi m-am decis sa fac publica locatia unde se mananca cea mai buna mancare. Din lume. Mai buna ca la tataia acasa, mai buna ca la japonezu si chiar mai buna decat la mama japonezului acasa. Mancarea de care va vorbesc nu contine lustruci marini sau legume exotice de Madagascar ci este o mancare neaosa, gustoasa si sanatoasa ca si nenea ala mustacios din reclama la Napolact. Atât de buna si de multa incât scriu acest articol desfacut la bracinar de preaplin. Locul acesta este o nestemata pentru ca poti manca un pranz cu 10 lei cu tot cu bacsis ,dar e necunoscut datorita ascunzisului in care se afla. Sa incep prin dezvaluirea amplasamentului: e pe strada Pavlov, cum vii dinspre centru, inainte de Club Italia, pe stanga. La poarta este o firma necajita cu Clubul “U” pentru ca e restaurantul clubului. (Mama te iubesc, dar nu ca pe tanti care gateste la “U”). Se intra in curte de pe podet, se ocoleste prin stanga o cladire parasita ce a apartinut Scolii de arta populara (lucru suficient de exotic in sinea lui). Dupa ocolis, se merge pe o potecuta in diagonala si se intentioneaza ocolirea celei de-a 2 cladiri. Prin laterala stanga, pe la demisol se intra in pesterea comorilor culinare. Odata intrat, lasati la usa suspiciunile. Nu , nu v-ati intors in timp. Lambriul chiar e de pe vremea cand U Cluj era pe primul loc. Pe pereti sunt fanioanele tuturor cluburilor obscure din vremea sportului socialist. Aici puteti afla de clubul sportiv de fotbal Sararul Resita sau de FC Fânul Baraolt sau câte si mai câte echipe intrate in legenda si uitate acolo. Nu renuntati acum ca ati intrat si ati vazut combina chinezeasca cu beculete ce se aprind in ritmul bassului,caci radioul e pus pe Romantic FM iar televizorul e inchis. Asezati-va la masa. La una dintre cele 5. Pe nebagare de seama, un chelner aprig a auzit ca ati intrat si isi face aparitia cu echipament corespunzator si cu o cârpa alba pe brat , ca odinioara. Nu are rost sa va uitati in meniu, nu fiti cabotini. Lasati-va pe mâna destinului ce v-a adus pana aici, comandati meniul zilei. Si fiti simpatici cu chelnerul ca nu va costa nimic.(si asa poate primiti si un pahar de apa minerala mocca ;) Mâncarea vine rapid caci e pregatita deja. Farfuria e un castron patrat din ceramica colorata in care probabil ca intra cam un kilogram de mancare. Ciorbita e cu carne din belsug, cu gust ecologic de vita sau de pui sau de porc, contine legume proaspete si patrunjel. Si chiar smântana pe care nu o sa o regasiti pe nota de plata. Ardei iute, va aud intrebandu-ma ! Da, exista si ardei iuti murati din partea casei. Dupa magnifica ciorba veti jura ca nu mai incape nimic,dar ati comandat meniu si il veti plati fie ca puteti sau nu sa il mancati,asa ca merita efortul. La felul doi ,mai intai soseste salata de varza proaspata, portie mare,imensa. Mâncarica de la felul 2 este atent dichisita si primenita si poate sa varieze de la iahnie de fasole cu ciolan ,la piept de pui cu cartofi fierti, la snitel de porc cu garnituri felurite sau chiar la ciulama de ciuperci cu piure si piept de pui, o delicatesa rara. Nu este vorba de sofisticarii,aici, este vorba de a servi o mancare buna, sanatoasa, indestulatoare si gustoasa. Si nemaipomenit de ieftina ! Mâncati cu incredere, veti reveni ! Si nu va uitati la bacsis, oamenii astia chiar il merita ! Pofta buna !

PS. Don’t forget your Triferment stash !

Expand Catering

2008-01-04T07:17:00.001-08:00

chéz Ionel

Expand Catering – imi aduce aminte de o firma de la inceputul anilor 90 unde copiii se puteau juca “pe televizor” la console Nintendo. Firma aceea se numea Nintend.

Inceputul istorisirii cu firma de catering Expand a fost dorinta de a avea un revelion imbelsugat cu preparate dichisite si fara grija platourilor din brisca pe care le faceam in alti ani. Adica am vrut sa ne simtim festiv ! Asa ca ne-am dus in cimitir, in Cimitirul Central unde am gasit o cladire portocaliu aprins (nuanta cunoscuta pentru protectia crescuta pe care o are impotriva strigoilor), sediul firmei Expand (nu o sa ma satur curand sa rostesc acest nume). Asaaaa, acolo am intrat pe usa si ne-am strecurat printre lazi de salata si cofraje de oua si am urcat la etaj unde o doamna contabila ne-a luat comanda. Am convenit asupra preparatelor apoi am plecat asteptand relaxati un Revelion imbelsugat si lipsit de griji.

Dam pe FastForward si ajungem in 30 decembrie, suntem la cabana, preparatele sunt ambalate festiv in cutii de carton (gen cutii de pizza). Avem salate de vinete, de beof si de ciuperci cu maioneza si usturoi. Cate un chil si ceva, ambalate in tavi rotunde de staniol. Bune toate ! Mai putin salata de beouf (beuf, bof, buf ) care era cam rara si cam vegetala. Pe partea de aperitive am avut rulade fel-de-fel. Din care amintim rulada de salam rulat in sunca rulata in salam cu liant de margarina pentru iubitorii de grasimi ; Rulada de branza cu spanac verde care coloreaza ambalajul cu rolul de a fura ochiul mesenilor ; Rulada alba cu picatele rosii realizata din ingrediente neidentificate nici pana la aceasta ora si cu sanse minimale de a mai fi identificate vreodata. In afara de rulaji, platourile au mai continut si pasta de peste unsa pe tartine in forma de … peste si ceva pasta de branza de fluture. (deoarece era unsa pe tartine in forma de fluturas). Totul multiplicat cu sase. Caci daca te saturi de rulada cu margarina din platoul 1, intotdeauna va ramane curiozitatea nestapanita de a incerca rulada cu margarina din platoul 3.

Dar am avut si o masa de pranz ce a constituit dintr-o … (ati ghicit !) rulada de pui invelit in kaizer (sau bacon daca ne citesc si pustanii de 14 ani ;) cu… (iar ati ghicit) umplutura de ciuperci rulate in rulou de pui rulat. Puiul cu bacon avea infipt in mijloc o teapa de lemn, simbolul firmei Expand. Nu pot sa spun ca rulada de pui a fost rea (l-as mânia pe Dzeu), dar bag mana in foc ca cei care au mancat de Craciun aceeasi rulada din acelasi lot, au fost mai multumiti ca noi. Aviz viitorilor clienti : Nu va lasati ispititi de oule rosii de pe platourile de revelion caci probabil sunt aceleasi de la Pasti. Asa, si pe langa pui am mai avut si risotto (orez cu ciumperci, daca ne citesc si domnii trecuti de 30 de ani). Acuma, cum sa va spui, n-a fost foarte rea mancarea insa pur si simplu nu te imbia la infulecat. E drept ca eram satui de la Craciun si e la fel de drept ca mancarea e fudulie, dar macar de banii aceia (150 roni de om) am fi putut manca la restaurantul pe care il stiu eu in Hasdeu vreo 15 mese de pranz. Si nici asta nu ar fi fost o problema daca nu ne-ar fi lovit pe toti o criza de tramvai colectiv si prelungit la pana 3 zile dupa desfasurarea ostilitatilor.

In concluzie va spun ca tot cu ceafa de porc si mici ne-am scos din foame si de revelionul asta ceea ce va recomand si voua ! Data viitoare, daca vreti sa mai apelati la Expand, sa o faceti numai la evenimente funebre ca sa pastrati tonul sobru al rememorarii.

*pt cei care nu isi imagineaza in ce sens a fost folosit cuvantul « tramvai » le doresc numai bucate alese si fara efecte purgative adverse !

La Tortura, pardon, Tortuga !

2007-12-20T07:27:00.000-08:00

Tortura....aaaaa, Tortuga

chéz Claudia (si un pic Ionel)

Cu tot respectul cuvenit sarbatoritului care ne-a invitat in locatia cu pricina, si care nu are nici o vina, iata mai jos povestea unei torturi de o seara:

Sambata, adunare mare, bunul nostru prieten « X » face un frumos numar de ani, e invitata toata gasca, s-a deschis un local nou, a mai fost sarbatoritul si recomanda, mergem pe incredere. Ne dichisim un pic, locatia e centrala, pe Motilor, nu stim nici noi exact unde, parcam ilegal pe un trotuar inghetat, mergem in stanga ca sa ne dam seama ca trebuia sa o luam in dreapta ( barbatii in general se orienteaza foarte greu in spatiu dar au tot timpul senzatia ca stiu exact unde se afla numai ca sa isi dea seama in 10 minute ca se duc in directie opusa –însa au dintii sanatosi) si ajungem finalmente la Tortuga. La primul nivel sunt ingramadite 2 mese intr-un holisor, in care mancau usor timorati niste tineri care avusesera ghinionul sa nu mai prinda locuri sus. Holisorul si bietii insi in sine, care se zgribuleau de fiecare data cand se deschidea usa de la intrare caci le batea crivatul direct pe fleica, creau un tablou nu tocmai imbietor pentru prima impresie, de parca intrasesi din greseala in camaruta unde mananca servitorii. Servitorilor !

Ne indreptam totusi increzatori pe scari in sus la etaj ( scari inguste de castel medieval, sa porti urca cu spatele si cu sabia in mâna) si descoperim cu stupoare ca nici aici nu e mult mai spatios decat in camera valetilor de jos. Sarbatoritul, in plovaras festiv roz-plaman, venise mai devreme si reusise sa uneasca deja 2 mese, ne salutam cu toata lumea, ne gasim locuri, destul de aglomerat, mese inghesuite, oameni care incercau sa taie pizza fara sa ii dea la ficati vecinului din spate.

Decor deloc deosebit, cu o zona de bar modesta ca si cum s-ar descuraja consumul de alcool si ornata cam ca bufetul garii, un frigider de bauturi la vedere si o orga chinezeasca, neagra, plasata strategic lânga scari.ORGA ce la inceput nu ne-a dat de banuit.

Ne strangem toti in scurt timp, conversatiile zboara in toate partile peste pliantele care faceau reclama la tot felul de bauturi digestive naturiste cu proprietati magice si peste meniurile in care tronau la mare cinste tzâtzele de pui ( nu vad cum as putea traduce altfel omniprezentul "chicken chest" oferit in diferite combinatii pornografice: cu maioneza, cu sos de usturoi, etc)....si tot rasfoind meniurile – hop- dam peste niste pliante care ne anuntau voit-nevinovate ca surpriza serii in cauza, si a altor seri urmatoare, e un concert de colinde care va incepe la orele 9 fix ( panicati ne verificam toti ceasurile, e 9 fara zece, mama ma-sii, deci nu scapam!)

Sarbatoritul si jumatatea lui mai buna comanda simandicosi niste salate ( apropos, clubul manechinelor care beau numai apa chioara cu lamaie va saluta si pe aceasta cale..hihi!!), ceilalti mai din topor se injosesc la niste friptane cu garnituri, eu si jumatatea mea cel putin la fel de buna ca si mine ne gandim la un platou pe care sa il dam gata impreuna ( cele 800 de grame de diferite carneturi listate in meniu indreptatindu-ne sa speram ca platoul ne va fi arhisuficient) si intre timp, la orele 9 cum ne-au promis, organizatorii baga punctuali orga in priza......ce a urmat nu poate fi descris in cuvinte. Si pana si incercarea de a rememora imi contorsioneaza dureros splina.

Pe scurt, o fetisoara careia de mica i-a placut microfonul, de cand o duceau parintii ei la intalnirile de sambata tinute de Oastea Domnului si canta la sfarsitul slujbei, ne-a intonat vreo 10 colinde pocaite, toate in aceeasi tonalitate trista si depresiva, pana cand am clacat cu totii si am inceput sa ne punem serios problema daca e nevoie sa strangem niste bani sa o facem sa taca. Am incercat sa o aplaudam ca sa inteleaga ca e destul. Deja pruncul Iisus insusi statea in cumpana daca sa se mai nasca sau nu. Nedescurajata de aplauze, a venit sa ne cante direct la masa, reflex deprins din restul saptamanii cand probabil canta printre mese la vreun local puscat.

Si, cu toata nobila intentie, nu mi se pare normal sa chinui niste oameni care au venit sa se bucure de un sprit si un purcel insangerat, cu niste manifestari religioase de nisa. Era mai corect sa puna o caseta cu Hrusca, in surdina. Hrusca a fost acolo la nasterea Domnului , filistinilor !!!

Si nici cand s-a terminat "concertul" lucrurile nu s-au imbunatatit, caci au inceput sa vina farfuriile cu mâncare, ma rog, la intervale de jumatate de ora intre ele, astfel incat in momentul in care si ultimul mesean si-a primit comanda, ceilalti se scobeau de mult intre dinti. Asta ca sa nu mai zic ca platoul nostru monstruos de luptator saxon avea de fapt in dotare 2 aripioare sifilitice, prajite pana cand capatasera duritatea titanului, si un copanel sfrijit, care parea mai degraba de pui de balta. Iar salata simandicosilor prezenta numai un sfert din ingredientele listate in meniu, si acel sfert era reprezentat doar prin o abundentza cu adevarat sarbatoreasca de salata....salata verde.....si cam atat! Umbla vorba in targ ca sarbatoritul s-a oprit in prima shaormarie dupa ce a iesit de la restaurant, dar se prea poate sa fie doar o legenda urbana:)))))))))))))))

Pe final au mai venit niste prieteni ( prima si singura surpriza placuta a serii) dar nu mai erau nici mese nici scaune asa ca i-am ridicat efectiv pe 2 amarati de langa noi, le-am confiscat masa pe care am unit-o cu ale noastre si le-am dat totusi voie sa isi termine si ei intr-un colt niste paste chioare pe care le invarteau zadarnic intr-un castron adânc (speram sa cititi acest blog ca sa primiti inca o data multumirile noastre).Plutea in aer acea solidaritate umana ce iese la suprafata in vremuri de restriste. Cu totii de la masa eram complici tacuti si suferinzi. Ptr ca restaurantul cu pricina sustine ca ofera si paste si pizza, jumatatea la fel de buna, barbat curajos si nesatisfacut de aripile pietrificate, s-a riscat la o pizza prosciuto crudo. A primit o placinta de aluat pe care fusesera aruncate in graba, din brisca, niste felii groase de pastrama afumata. In cel mai pur spirit italienesc.......

Si am inteles si ca fac nazuri daca vrei sa faci rezervari, ceea ce mi se pare de-a dreptul anti-comercial. Poate patronul, duminica dupa slujba, ar putea sa puna mana pe niste carti de marketing caci marketingul nu este lucratura diavolului.

Poate daca m-as chinui as gasi un lucru dragut de spus ( toalete curate, personal amabil, etc) dar adevarul e ca nu vreau. Nu merita. Nu mergeti....n-are rost....

Dar profit de ocazie: Inca o data, sa traiesti, sa-nfloresti, si sa ne mai scoti in oras si alta data! Conteaza doar sa fim toti impreuna si sa putem face haz de necaz!

LA MULTI ANI!!!!!

Pensiunea Serena

2007-10-30T07:47:00.000-07:00

Pensiunea Serena, Faget, Cluj

chéz Ionel:

Aceasta pensiune a fost o surpriza placuta. La inceput. Deci sa o luam cu inceputul. Aceasta pensiune are vreo saptesprezece margarete, un fel de cinci stele agro-turistice si chiar la intrare troneaza un panou care te informeaza ca aceasta asezare a fost infaptuita cu fonduri Sapard . Apreciezi inteligenta intreprinzatorului care si-a construit o casa la 1km de Cluj folosindu-se de fonduri destinate agriculturii si dezvoltarii mediului rural. Ce-i drept, casa se afla in satul Faget... Pe vremea cand am vizitat aceasta locatie eram soferul unei foarte curajoase Skode de prin 93 si sa fiu sincer mi-a fost jena sa intru in parcarea propriu-zisa a pensiunii unde nu ai ce cauta sub Mercedes ML. Ce-i drept nici cu ML nu puteai sa mergi cu capul drept deoarece mai erau niste GL-uri parcate acolo (pentru cine nu e pasionat, GL-ul e tata la ML). Glumesc in legatura cu rusinea, a fost vorba mai mult de bun simt. Pensiunea consta dintr-o cladire foarte sic, cu o arhitectura interesanta, in trepte si o gradina mare marginita de un versant impadurit de unde curge o cascada artificiala. Vi se pare ca suna bine ? Chiar si arata bine. In gradina sunt cateva foisoare (foisoruri?) de lemn si fiecare isi poate gasi locul potrivit. Placuta ochiului mai e si piscina nu foarte mare dar cu apa "ornamentala". In sensul ca nu poate fi folosita decat daca esti amfibian si ai proprietatea ca odata sarutat , te transformi in print. Daca esti deja Print, inseamna ca pot sa te asezi la o masa si sa comanzi ceva de mancare. Te poti aseza, de ex, langa terenul de tenis. In jurul tau vor fi cateva mese rasfirate. La acele mese vor sta niste oameni la 4-ace-casual. Toti avand camasi descheiate la primul nasture, semn ca e weekend. Toti avand pantofi lacuiti, cu cioc si discutand Numai despre tranzactii imobiliare cu livezi si terenuri ce se vor materializa sub ochii si urechile tale. Vezi cu ochii tai semnaturile care muta hectare de fânete din proprietatea unor ciobani , in mâna lunga a unor întreprinzatori ce conduc masini de teren supradimensionate pentru a-si ascunde anumite complexe de inferioritate fiziologica. Deci daca ai auzul ascutit, poti bea un suc la Serena ca sa afli cele mai fierbinti oportunitati funciare din zona Clujului. La toate mesele sunt invartite planuri de blocuri si contracte de vanzare-cumparare. La toate mesele sunt 2-3 rechini cu pantofi de lac ce vor sa "convinga" sa vanda pe niste tarani capatuiti cu vreo mostenire de la tetea lor care a fost cioben. Daca gipanele din parcare nu te-au facut sa te simti mic, discutiile despre hectare de cartiere te vor pune pe ganduri in mod cert.
Dar vrei sa arati ca tu ai construit deja un cartier de vile asa ca ceri un meniu. Meniul suna bine desi la o prima vedere, preturile sunt cam suspecte. In fine, ai reusit sa vinzi si ultima vila din cartierul rezidential asa ca iti permiti sa ceri un pieptut de pui la gratar cu sos de piper verde. Si prietena ta care sta cu tine pe interes intrucat o plimbi cu limuzina Skoda isi comanda si ea un piept de pui la gratar cu ceva sos de vin ca sa arate ca stie si a mai mancat la restaurant. Cand vin mâncaricile observi ca salata de varza a hoinarit o saptamâna prin desert si e foarte dezhidratata. Dar tu esti printul caselor din nordul tarii asa ca vrei scandal. Il chemi pe chelnere cu un gest sigur de om care vede in perspectiva si este greu de surprins. Ii arati salata,il rogi sa o ajute. El zice: "Numa de asta avem ca o luam din Selgros". Le sugerezi sa o achizitioneze din piata caci e mai proaspata, dar el iti raspunde ca din piata nu primesti factura si ei numai din Selgros pot sa cumpere. Intelegi asta insa tu nu poti sa platesti ceva ce nu poti consuma asa ca le trimiti inapoi. Nu mai vrei salata. Nu ca n-ai avea bani de salata dar esti cumpatat si nu arunci cu bani. Asa se fac averile. Desi nu e frumos , te uiti la prietena ta in farfurie. Mancarea ei arata suspect de mult cu a ta. Gusti. Da, e la fel. Piperushul verde e ca vinu. Sosul rosu e cam verde. Iar cel verde e cam galben. Poate ca nici cartofii nu sunt taranesti. Decat prajiti. Dar mananci pentru ca deja ai o premonitie ca va costa cam mult. Insa esti pregatit pentru a disimula reactia pe care o vei avea. In sfarsit, vine cu nota. E cam mult si nu iti crezi ochilor. Da, e cam mult. De fapt e cam tot ce ai in buzunar. Bine ca ai ! Platesti tot ca si cum ar fi maruntis si pleci lasand broscuta din piscina sa se lamureasca unde e bine sa cumperi teren.

Pout purri-ul zilei

2007-10-22T06:48:00.000-07:00

Paco, 69, Casa Vikingilor, Amigos, Dolce Vita, Placintaria Minunata

chéz Claudia

Si pentru ca astazi mi-am luat liber si am incercat sa fac si sa rezolv o gramada de chestiuni de care altfel nu am timp sa ma ocup, mi-am zis ca e momentul sa scriu sub deviza consacrata a zilei, "sa impuscam cat mai multi iepuri dintr-o lovitura".

Asa ca nu o sa iau la tocat marunt un local, sau doua sau trei ci chiar 5, toate avand ca numitor comun arealul geografic in care sunt plasate, respectiv Strada Piezisa din Hasdeu, ocazie cu care epuizam o data pentru totdeauna zona campusului universitar.

Incepem turul de forta cu chiar "perla coroanei", numitul Paco. Nu va uitati ca arata a bijuterie tiganeasca, vanduta dintr-o valiza dubioasa, cu interior rosu plusat, mancat de molii, intr-o gara de provincie. Se stie ca chiar si in astfel de situatii poti avea norocul sa dai peste o mica piesa de arta.

Constructia deloc apetisanta, termopanele banale, mica alimentara de jos de la parter, toate aceste amanunte v-ar face sa ridicati din spranceana. Tineti de ea in pozitie normala si urcati totusi scarile de gresie, nu o sa va para rau. Sus intotdeauna e caldut si bine, nu sunt multe mese dar nu e niciodata aglomerat, muzica e in surdina si melodioasa si curge dintr-o combina argintie cu beculete rosii pusa la loc de onoare in spatele barului laolalta cu sticlele de alcool fin. O domnisoare intotdeauna discreta si binevoitoare va aduce prompt meniul si va ia comanda la bauturi. Va curprinde o stare familiara, de parca esti la cineva acasa, sau la o cabanuta primitoare unde dupa mirosurile care adie din bucatarie, numai lucruri bune vi se pot intampla. Deschizi meniul , si desi prima pagina nu e o icoana cu Maica Domnului cu pruncul, simti totusi nevoia sa te crucesti. Ciorbe la 3 Ron, fripturi la 5-6RON ( si nu e vorba despre suta de grame, ci chiar halca in sine), garnituri, mancarici gatite, papanasi, clatite, tot ce ai putea vrea pe lume in viata asta. Comanda vine repede, portiile sunt mari, au mamaliguta, gulasuri, tocanite ca la mama acasa, fripturi in sange, tragi si-o bere, merge si-o clatita, lasi 10 ROn cu tot cu bacsis si pleci cu un ranjet tamp latit pe fata si cu burta stand sa crape. Noi cel putin nu am reusit nici cum sa trecem amandoi peste suma de 20 RON pe nota, indiferent cat si ce comandam. Recomandat cand ai chef de o mancarica buna, servita repede si cu bunavointa, care sa te gadile pe gargalot si sa nu usuce la buzunar.

Mai facem cativa pasi si dam peste localul cu infamul nume Club 69, unde contrar asteptarilor (daca vii pentru prima oara, adica) pe meniu nu figureaza o scurta sau o dubla, si nici un 69, ci mai degraba o oferta modesta de ciorbe si fripturi, la preturi aproape duble fata de amicul Paco. Marele atuu este terasa cu vedere spre colinele impadurite ale Clujului ( ma rog, acum mai degraba dezpadurite si agresiv-construite). Mobilier solid din lemn, plasma uriasa, o mica fantana arteziana care mai racoreste vara atmosfera, servicii decente ( nimic iesit din comun), mancare care se inscrie cu succes in eticheta de "asa-si-asa" pe care am pus-o deja localului.

Vizaviz, pe colt, dai de Casa Vikingilor, local pe vremuri faimos pentru faptul ca servea jamboane si la 5 dimineata, daca dadea foamea peste vreun student scufundat in lectura pana in zori. Acum la scorurile afisate sincer nu stiu cam cati studenti lihniti isi mai permit sa vina sa faca excentritati culinare matinale ( de alea serale nici nu se mai pune problema). Daca aveti noroc si nu e rezervat pentru diverse cumetrii, iesiri la pensii, nunti de argint, sau chefuri de jmenari care sarbatoresc a o suta masina adusa din Germania, atunci puteti urca linistiti in unul din cele 2 saloane de la etaj. Din nou mobilier rustic de lemn, blanuri si picturi rupestre naive infatisand vikingi cu cozi impletite, rosii in obraji ( de la gerul scandinav probabil dar semanand cumplit de bine cu betivanii nostrii autohtoni) luptandu-se pe mare din corabiile lor fioroase. Asteptand mult si bine meniul si apoi comanda, veti avea timp berechet sa studiati pe indelete detaliile artistice ale capodoperelor de pe pereti. Si nu, nu v-ati imbatat deja daca observati ca vikingul e cat drakkarul lui, daca nu chiar mai mare. Pictorul nu statea bine cu perspectivele si nici cu proportiile. Recomand platourile, sunt mari, indestulatoare, si isi fac banii. Restul meniului e discutabil. Nu beti prea mult, coboratul din salon ar putea sa va faca probleme, intr-ucat scara a fost conceputa pe aceleasi principii medievale pe care se construiau in cetati si forturi scarile in spirala ( cat mai stranse, mai ametitoare si mai greu de abordat in caz ca nu erai de al casei, ci doar un barbar netrebnic in cautare de friptura si vin, categorie in care putem foarte bine sa ne inscriem cu totii)

Un pic mai jos pe Piezisa dai de o cladire simpaticuta, pe 2 etaje, cu firma mare colorata afara care te anunta ca in sfarsit ai ajuns printre prieteni : Amigos. Nimic deosebit inauntru, gresie si zugraveala piersica, atat de la moda in orice vila moderna, plasma, suprafete mari vitrate si nici urma de portrete de Amigos pe pereti, ceea ce e o schimbare binevenita. Preturi surprinzator de decente si un meniu care atesta clar ca patronul a fost mare iubitor de geografie nationala si ca a umblat la viata lui prin tara: piept de pui Azuga, muschi de porc Mamaia, etc. E un loc bun de intalnire cu prietenii, unde poti "ciuguli" ceva nestingherit daca te apuca brusc curiozitatea despre cum arata friptura la Azuga.

Vizaviz deja intram intr-o alta lume, alta clasa : La Dolce Vita, local autentic de macaronari dupa cum arata si numele. Uitati-va in portofele inainte de a intra caci aici viata nu e numai dulce dar si scumpa a dracului. Oferta completa de italianisme : de la pizza pe vatra, cu aluat invartit live de maestrul pizzar in fata spectatorilor-meseni ( recomand pizza cu ruccola proaspata, o experienta in sine); insalate; fripturi la tava cu sosuri de gorgonzola, cu garnituri de cartofi copti, ceapa murata si ciuperci la tigaie; antepasti; deserturi. Un canar galben va va canta pe tot parcursul mesei, cand vesel cand trist, din colivia lui agatata langa bar. Si aici se obisnuiesc paranghelii in weekend, deci e mai probabil sa gasiti locuri in timpul saptamanii. Atmosfera placuta si mancare fina, dar toate pentru un pret ( sa fim intelesi, nici mai mic nici mai mare decat alte localuri italiene adevarate din oras)

Si as vrea sa inchei cu un omagiu adus micii gogoserii de pe Piezisa care o vara intreaga, ultima de studentie, a furnizat non stop placinte cu branza si smantana si mujdei de usturoi unor femei trasnite care dupa acel an au plecat toate pe drumurile lor in toate cele 4 zari, dar care pentru acea ultima vara au fost niste surori minunate si de nedespartit. Am suferit profund cand am vazut ca se inchisese intr-o vreme si am jubilat cand am vazut gogoseria redeschisa, cu fatada refacuta si vopsita stralucitor in alb, cu placintele aburinde in castroane acoperite cu servete, asteptandu-si cuminti musterii, ce nu intarziau niciodata sa apara. O placinta pentru o seara, o placinta pentru o vara.....

adevarul e ca pentru cunoscatori, pentru cei din Hasdeu, Piezisa va avea intotdeauna de oferit alte locuri, cu mai mult farmec si mai multe amintiri decat niste localuri reci cu vikingi beti si scandalagii care iti fixeaza pofticios muschiuletul facut exact ca la Azuga.

La Montana, unde-i ieftina tocana

2007-10-16T08:18:00.000-07:00

Popasul Montana, La intrarea in Huedin dinspre Cluj

chéz Ionel (revizuit, adaugit, imbunatatit si optimizat de chére Claudia)

Incantati de ideea acestui blog, cativa amici i-au propus unui alt amic de-al nostru sa isi tina si el un blog in care sa descrie barurile “puscate” pe unde isi face veacul (ocazional). Evident ca istorisirile acestuia ar incepe ca o cronica veche : “Pe cand eram intr-un bar puscat…” In aceeasi nota as cataloga si restaurantul a carui recenzie urmeaza: un local puscat. Sau mai bine: un Popas Puscat.

Pe numele lui din registrul comertului de Montana, sunt convins ca daca il denumeau “La Popasu Puscat” intra sigur in legenda. Ce calamitati ne-au abatut pasii la popas ? Foamea si dorul de duca! adica o calatorie cu masina din Cluj spre Valea Draganului, in cautarea unei cabane pentru Revelion, dar asta este o cu totul alta poveste. Si cum culmea tehnologiei a ajuns sa fie sa iti iei un GPS cu harta si sa nu mai stii sa navighezi dupa ochi, minte si procese de gandire, asa am reusit si noi sa trecem pe lânga iesirea spre V. Draganului de vreo 3 ori. Distantele nu sunt mari dar nenorocirea in sine a fost faptul ca am fost siliti sa trecem de 3 ori prin satul Negreni unde se comitea ceva talcioc intergalactic cu participarea tuturor reprezentantilor sferei rurale de la noi din tara si de aiurea. Si unde se circula cu senzatie majora / maxim 5 kilometri pe ora. In fine, zona e superba, toamna vine de minune acestor locuri.( E60 de la Huedin la Piatra Craiului). Dupa toata emotia gasirii drumului, dupa vizionarea catorva cabane modeste pe care proprietarii cereau sume de seici arabi (ca deh, imbecil nu e cine cere, ci cine da), dupa dracii si nervii aferenti, eram atat de infometati incat a fost cat pe ce sa intram cu japca in casa particulara a unui ins crezand ca e restaurant. Nu e vorba de halucinatii vizuale pe baza de foame, dar omul isi vopsise casa intr-un verde fistic ce numai pe un restaurant are ce cauta.A contribuit totusi si faptul ca omul perpelea linistit niste mici in caldura filigoriei proprietate personala, de unde si confuzia. Nu ne-a impuscat, nu a pus cainii pe noi, deci i-am multumit si am mers mai departe.

.........................

La iesirea din Huedin (aka Bánffyhunyad sau Hodin cum ii spun oamenii din partea locului) dam peste aceasta unitate modernizata ce parea a merge bine intrucat avea dever. (adica erau parcate masini mai rasarite in fata). Am intrat si am avut noroc cu niste clienti care tocmai eliberau o masa. Masa avea o fata de masa si fata de masa avea la randul ei un servet cochet si alb dispus pe diagonala ca la unitatile cu staif. Zic semn bun. Dar gaura din servet m-a atentionat sa reconsider acest prim gand. Vorba prietenului si navigatorului de nadejde cu care am ajuns la P.P. (popas puscat): “Cât poate costa un servet de asta ? 10 ron? “ Si avea si el dreptate ca doar tot stabilimentu era in renovare si se vedea ca s-au bagat bani frumosi in gresii si termopane si farfurii de alea jmekere tip “coala-de-hârtie-in-cadere”. Bun, cineva nu se simtise tocmai bine la noi la masa (era o pata neplacuta pe servet, de fasole frecata sau alta mancare, in orice caz frecata) asa ca am zis sa ne mutam la alta care tocmai se eliberase. Aici cineva probabil se scapase pe masa ca era o pata mare uda si maronie pe toata suprafata ei mediana, deci nici cum nu era bine. Nasol zic, sa o acoperim cu tavi, solnite si alte jucarii de pe masa. Si cum legile lui Murphy functioneaza ireprosabil de fiecare data, evident ca imediat dupa ce ne-am mutat, o ospatarita (da! Aveau si ospatarite) a venit sa schimbe servetul de la prima masa, pe noi lasandu-ne asa “uzi” in continuare.

Domnitele care ar fi trebuit sa aiba grija de noi se cam faceau ca au treaba.Una din ele avea o mâna bandajata, ma gandesc ca a vrut sa fure. Cealalta, care a venit intr-un tarziu cu meniurile, era moarta de racita si avea o privire de caine batut care ne-a facut la final sa ii lasam un bacsis cum rar vede ea in Huedin. In fine, ne-am uitat pe meniu si am comandat cafele, sucuri la un litru, ape plate si mancaruri pe baza de pui, porc, sote de ciuperci si cartofi in diferite versiuni de pregatire. Dupa o vreme (marcata de haos) am primit cafelele (foarte bune) si sucul (foarte la un litru) si rosi de foame dar plini de speranta am inceput sa amusinam locanta.Pardon, unitatea. In jur, lume la fel de flamanda, dar cu ochii goi de speranta, probabil asteptau de ore bune. Nu manca aproape nimeni in jurul nostru, si cand in sfarsit a venit fata bandajata la o masa cu niste salate flescaite, mesenii s-au repezit asupra lor ca lupii si au golit bolurile in 2 minute. Hopaaa, zic, semn rau, presimt ca se prefigureaza o Vila a Mileniului reloaded.

Avand mult timp sa analizam ce era primprejur, am remarcat receptia si deasupra ei oferta de cazare. Care suna, de-a dreptul intrigant, cam asa: camera matrimoniala 80 RON si Camera matrimoniala 150 RON. Si banuiala ce a prevalat a fost ca tipul II de camera matrimoniala are si “miresica” inclusa.

.............................

Dupa 2 ceasuri a sosit masa !!! Desi nu pareau a fi multe mese, farfuriile veneau in perechi de cate doua maximum, apoi pauza de 15 minute, apoi alte farfurii, si vorbesc de farfurii la aceeasi masa. La noi au venit primele mancarurile bazate pe pui, caci se stie ca porcul se lasa mai greu prins. Si deja ne inchipuiam cum gateste bietul bucatar asaltata intr-o tigae mica la foc molcom de butelie aflata pe terminate.Cu stomacele zbârcite de la atâta Colăã am inceput sa “devoram tot”. Ca intr-un film suprarealist, mancarea era buna si proaspata, multa si ieftina , intr-un contrast total cu atmosfera locului. Soteul a fost imbelsugat si ciupercutele au fost piscate ( sau “puscate”) cu putin usturoi. Pieptul de pui cat si cotletul de purcel au fost zdravene si bine perpelite (ca deh, focul mic…) Cartofii taranesti de fapt erau niste cartofi bine rantaliti in ceapa si boia, iar salatele au fost ok. Am avut chiar si patrunjel presarat festiv pe marginile farfuriei. Ce mai, un ospat voinicesc. Eu am considerat chiar ca a fost putin cam mult si am lasat zarzavaturile in farfurie caci doar carnea-i temelie. (Aici, colegul “$” s-ar putea sa ma contrazica, deci ii astept replica pe blogul lui despre baruri) In fine, masa pentru 4 oameni si bauturile au costat putin sub 80 ron, deci daca sunteti infometati, plecati spre Huedin si dati telefon cu 2 ceasuri inainte.

Tokyo Restaurant - recenzie

2007-10-05T07:11:00.001-07:00

Tokyo - japan stylee, Str. Marinescu, Cluj-Napoca

chéz Claudia

Mda, cineva trebuie totusi si sa scrie despre restaurantul cu pricina, caci Ionel, fire sensibila ( cine il cunoaste bine stie exact despre ce vorbesc!!!) s-a lasat dus de valul poetic al suavitatii japoneze intrinseci serpuind printre meandrele concretului, de gingasia florii de cires si implicit a piciorului de crab si asa mai departe si m-a lasat pe mine sa povestesc concret despre agapa in chestiune.

Nu lasati amplasarea restaurantului sa va pacaleasca, chiar daca este situat in Hasdeu, in plin zona studenteasca, preturile sunt de la mari in sus si de cele mai multe ori gasiti in fata o expozitie auto in sine. Nu bag mana in foc dar am inceput sa am impresia si ca locul a devenit un must-go pentru cuplurile chic de homosexuali din oras ( doar deunazi, la cina, chiar langa noi, un domn ce parea trecut binisor de prima si singura tinerete, si care avea si verigheta pe mana, ii amesteca lasciv mierea in cana cu ceai de iasomie partenerului de cina si de nu vreau sa stiu ce altceva, partenerul chicotindu-se cu toata ingenuitatea celor 20 de anisori ai lui, scuturandu-si din cand in cand bretonul studiat din ochi, atingandu-l ca din intamplare cu piciorul pe sub masa; ok, exagerez, poate nu avea 20 de ani, dar era “coafrez” dupa cum am aflat mai tarziu, adica dansul se indeletniceste pe cartea de munca si in salon cu bigudatul gospodinelor)
[PARANTEZA : nu am absolut nimic impotriva homosexualilor si nici a coafrezilor....pe bune]

Deci localul e de fite. Servirea nu la fel de buna ca pe vremuri, cand fetele erau niste prezente discrete dar atente, fâsnete, mereu pe faza, cu zambetul pe buze.Am vazut cazuri cand clienti noi veniti pentru prima data erau initiati in tainele meniului si alti clienti care erau obisnuiti ai localului erau ignorati cu desavârsire. Ultima oara cred ca am stat jumatate de ora dupa ce am terminat de mancat cu farfuriile curatate temeinic in fata, dar mirosind subtil a usturoi si nu a venit nimeni sa debaraseze. Si uite asa, bacsisul gros de la inceput a devenit tot mai mic pana nu se mai vedea nimic din el. Cel mai indicat in cazuri de acestea e sa platesti cu card in suma fixa si sa nu lasi cash pe masa. La ultima vizita nici POS-ul nu mergea, deci sa aveti niste milioane bune in cash in geanta ca sa nu aveti surpriza de a fi nevoiti sa va lasati ceasul sau chilotii marca Botezatu ( daca esti coafrez) amanet.

Localul prezinta un salon la parter, o terasa in aer liber si inca 3 saloane mari la etajul cladirii, ambianta este potrivita si tihnita , la acest lucru contribuind cele cateva casete cu rapsozi cunoscuti de muzica usoara japoneza ce interpreteaza in maniera exceptionala slagare din repertoriul national. Casetele probabil au fost gasite cu surprindere in torpedou Toyotei venita cu cargo-ul pe mare si de atunci , japonezul se intrebuinteaza sustinut de ele; eu am si retinut cateva dintre melodii pe care le pot fredona : “A ruuu shu-ku-ku-reeee” . De mentionat ca toate slagarele sunt despre esecuri sentimentale si ca barbatii japonezi sunt foarte sensibili si usor de ranit.

In serile bune japonezul himsef insusi iti modeleaza sushiurile; atunci tot ce comanzi are carne de somon, si nu primesti sushi cu castraveti sau alte leguminoase sau chiar radacinoase, pe post de sushi cu peste ( cum se intampla din ce in ce mai des, mai ales cand Vasile – san si Sensei Cosmin sau cum i-o mai chema pe baietii din spatele barului se ocupa de meniu). Nu spun ca e ideea lor sa iti dea castraveti la pret de somon ,dar cateodata te face sa simti ca e nevoie de noroc pentru a savura o masa buna. Daca te uiti inspre barul cu sushi , nu te poti abtine sa privesti pret de o clipa si la televiziunea nationala japoneza libera ce emite din plasma de pe perete. Stirile sunt despre ocrotirea pisicilor domestice si despre cum sa iti ingrijesti cainele cand il plimbi pe strada. In rest se pot viziona spectacole de papusi, pisici jucându-se plictisite. Daca prinzi stirile (lor) de la ora 5, ai ocazia sa vezi despre accidente de bicicleta si simulari pe calculator despre cum s-au petrecut acestea.

Doar frumosul prosopel adus umed, caldut si mirosind a parfum de trandafir, pe care iti stergi fara mila ghearele imbibate de sosuri, a ramas o prezenta constanta si placuta.

Baia de la japonez e cu senzor de lumina si cu senzor ca vrei sa te speli. Din pacate nu goleste nimeni cosurile unde se arunca hartiile cu care te-ai sters pe maini.

“La japonezu” cum ii spuneam noi, obisnuia sa fie o experienta pe cinste, aproape Zen, fara de care nu puteam trai intr-o vreme; acum poate am mai imbatranit si am devenit mai cartitori si mai morocanosi, sau poate doar ne-am plictisit.

Ceea ce nu stirbeste nimic din ce a scris si Ionel, “ my partner in ( gastronomic) crime”. Merita sa incercati si daca sunteti mai tineri, mai putin morocanosi si mai entuziasti ca noi, o sa va faca placere sa va reintoarceti ( si nu uitati, sa fie in zi de salariu)

Sayonara !!!!!!!!

Tokyo , Restaurant Japonez Cluj

2007-10-05T07:09:00.000-07:00

Restaurantul japonez Tokyo, Str. Marinescu Cluj

chéz Ionel:

Japonezii si cultura japoneză sunt, probabil, cea mai apropiata experientă de întalnirea cu extraterestrii pe care o sa o avem in decursul vietii noastre. Si ce prilej mai bun de a incepe sa cunosti o cultura decat sa ii gusti preparatele si ii cunosti stilul de a gati si mânca. Da, japonezii au un stil diferit de a intelege mâncarea şi mâncatul. Nu mănâncă cu mâna goală, dar gătesc modelând bucatele cu mâinile goale. Nu mănâncă folosindu-se de furculite si nici de ustensile evoluate, cu microcip Toshiba încorporat. Japonezii nu fac rântasuri si nici prăjeli interminabile , iar dieta lor bazată pe vietăţi marine ar putea constitui motivul pentru care in anumite zone de coastă nu e ceva iesit din comun ca localnicii să trăiască peste 100 de ani. Ei bine, e interesant de observat ce si cum mănâncă japonezii si mai ales, de ce.

Ce poate fi mai simplu decat un aperitiv din peste crud ? Ok, nu gol, cu orez. Nimic interesant, peste crud cu orez. Sushi ! Dar cat rafinament ascunde acest unic fel de mancare, atât de simplu si totusi, atat de satisfacator pentru papile. Bucatarii stau in spatele unui sushi-bar si cu mâinile goale modeleaza boţuri de orez stropit cu putin oţet de orez, iar în acest boţ încorporeaza o pastă de hrean verde care odata ajunsi in gura, are proprietatea de a desfunda chiar si sinusii cei mai încapatanati. Ca să nu se vadă (pentru ca surpriza să fie maximă) peste pasta de hrean verde din orez, bucătarul japonez aseaza o bucată nici prea groasa si nici prea subtire de peste crud, de cele mai multe ori somon. Bucata de sushi este potrivită cât sa o dai gata dintr-o singură înghititura.Oricum ,si de ai vrea sa o tai, nu vei gasi cutite in bucataria japoneza. Pentru ca nu ai nevoie. Totul este conceput si reglat astfel in cat sa se poata manca fara. Singurul cutit din bucatarie este cutitul de sushi al bucatarului. In cutia de paie de pe masa vei gasi toate ustensilele de care vei avea nevoie: o lingurita de portelan, betisoare si .. o furculita (in cazul in care esti un european lipsit de ambitie). Dar sushi nu e gata de savurare până nu a fost scaldat repede printr-o baie de sos de soia. Experienta este originala, suava dar puternica, exact cum e cultura lor. Inainte de orice, japonezul iti ofera totusi o supa limpede cu putin susan si sos de soia, cu putina ceapa si cateva ciupercute, suficient cat sa iti deschida apetitul. In materie de “felul doi” japonezul te poate surprinde cu ceva mai multa imaginatie decat au unii clienti care intreaba mirati daca se serveste si ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti. Carnea e de 4 feluri: peste, porc, pui, vita. Al cincelea fel e vegetarian intotdeauna si e marcat ca atare pe meniu. Unul dintre cele mai populare feluri este “Teriyaki”, iar puiul gatit astfel se transformă intr-o carne dulce si moale care poate fi taiata si cu betisoarele. Pe langa carne, mai primesti taietei din aluat, un cartof in folie, salata proaspata si orez sau taietei din orez. Sosul este un amestec de caramel cu soia, departe de modurile obisnuite de a combina mancarurile bucatariei occidentale. Nebagand de seama esti cucerit pentru totdeauna de bucataria japoneza si incepi sa te intrebi : cum o fi tempura, dar sashimi ? Oare ce inseamna gyoza, sau karaage ? Incet , incet, vizita dupa vizita incepi sa te familiarizezi cu diferitele tehnici de gatit, cu diferitele filosofii din spatele fiecarui fel de mancare. Unul dintre cele mai importante lucruri este ca nu te scoli greoi de la masa, nu te simti tras in jos de un preaplin nesanatos si nu te simti incetinit de prea multa prajeala in untura de porc. Pentru ca in afara de modul sanatos de a gati al japonezilor, mai e ceva menit sa te ajute: betisoarele. Fara sa realizezi la inceput, betisoarele nu iti lasa “prilejul” de a te indopa întrucât nu se poate apuca decat atât cat e suficient pentru o singură imbucatură, iar minimul de efort necesar de a potrivi cele doua betisoare astfel incât sa prinzi bucatele îti exerseaza atât antebratul cât si creierul preocupat de dexteritatea degetelor si miscarilor necesare prinderii si alegerii a ceea ce mănânci. Astfel, ceea ce multi dintre noi o numesc “îmbuibare” se transformă într-o activitate în care trupul se hraneste sanatos în timp ce creierul exersează un minim de efort tonic. Efectul este în mod cert o stare de bine pe care o vei dori sa o repeti din nou si din nou.

ADAUGIRE: Oficial, japonezul s-a stricat. Din pricina cui nu putem stii, putem doar banui ca la radacina raului sade insasi "japoneza" care l-a adus in oras pe domnu Tokyo si care si-a lasat amprenta in toate detaliile restaurantului asemeni unei bone exigente dar nepriceputa. Pentru inceput meniul s-a tot jucat cu varietatile de mancare si modul sau de prezentare. Meniurile zilnice au fost scoase,la fel si cele de pranz. Mancarurile accesibile au devenit scumpe. Cele scumpissime sunt destul de banale...am respect maxim pentru bucataria japoneza dar totusi, meniul de la Tokyo nu contine sprânceana de nisetru. Si cel mai grav lucru: AU SCOS TERIYAKI din meniu !!! Probabil cel mai gustos fel din meniu. De ce l-au scos ? Probabil ca sa orienteze clientela spre niscaiva homari scumpi ce inotau in congelator de la inceputul lui 2007. Inteleg ca localu se doreste high-end,dar sa fim seriosi, nu poti sa te consideri local simandicos doar aplicand preturi luxoase. Nu doresc sa bagatelizez efortul oamenilor, dar exact acelasi feluri de mancare le gasesti la orice fast-food-all-you-can-eat din afara la o zecime din pret, deci nu vorbim despre nara de rechin. Si apoi sa fim sobri, râul care curge prin oras se cheama Somes, nu Senna...

Napoli Centrale e în Cluj

2007-10-05T07:06:00.000-07:00

NAPOLI CENTRALE, Cluj-Napoca , Strada Dobrogeanu Gherea nr. 17 (sau din Dorobantilor)

chéz Claudia:

Am sa recunosc din start ca o sa imi fie greu sa fiu afurisita cu Napoli Centrale. Si am sa mai recunosc ca nici nu stiu daca, scriind despre acest local, sa vorbesc despre pizze paste si tiramisuri sau despre Daniela si Gennaro. Poate ati vazut prin oras, imediat dupa finala campionatului mondial de fotbal, un Fiat alb ( ce altceva??) tapetat tot in abtibilduri cu Squadra Azzura pupand cupa pe toate partile.......la volan o figura bonoma cu par alb si musteti, Gennaro insusi, iar pe locul din dreapta un Basset trecut de prima tinerete, cu ochii rosii si lasati, cu urechile pana la pamant, tot o atitudine si un latrat mandru.
Figura bonoma o sa o vedeti si in restaurant, de obicei cu sort si mainile manjite de faina pana la coate, iesind din bucatarie sa isi salute clientii fideli. Bassetul se va iti si el mai devreme sau mai tarziu, pe geam, ca si Zburatorul.....Gennaro se va rasti indubitabil la el, Bassetul ii va raspunde pe acelasi ton, Gennaro ii va arata pumnul, gest la care batranul caine va capota in sfarsit si va iesi tot pe geam, pe unde a si venit, in timp ce stapanul inca il bombane cu un “mascaltzone” aruncat din spate, miseleste.....

La bar veti gasi intotdeauna o doamna blonda cu parul strans cochet la spate, micuta, fasneata, mereu eleganta si mirosind subtil a Coco Mademoiselle. Daniela este intotdeauna o gazda perfecta, nu se sfiieste sa serveasca la mese cand restaurantul este aglomerat, si tine mereu sub supraveghere, discret dar sever, toata sala, mesele, banii, notele de plata si bacsisurile. Picturile diafane de pe pereti sunt creatiile ei personale, si daca veti avea o secunda de curiozitate sa le priviti mai atent, veti fi surprinsi de aerul gingas care razbate din ele, de un eteric aproape magic (barbatii le vor privi cu un ochi mai degraba critic-masculin, caci multe din ele infatiseaza nuduri, si uite asa orice posibila magie a tablourilor se va duce pe apa sambetei, caci fara indoiala vor fi si voci care se vor coaliza impotriva femeii cu sani mici si fund mare care apare redundant in imagini; sa fim intelesi, asta se picteaza la capitolul femei, uitati-va la Rubens, uitati-va la renascentisti, nimeni nu a pictat vreodata o Jenna Jameson in zilele ei bune; asta e arta bahhhhhh, ce stiti voi, inapoi la Playboiurile voastre de adolescenti; mda, daca nu pot fi afurisita cu restaurantul, macar sa fiu cu voi...hihihihi)
La Napoli Centrale veti manca cele mai bune paste din oras, facute “in casa” de Gennaro insusi, cu ou si fierte al dente; recomand sosul ragu, sau lasagna aia cu vinete, care e dementiala, muschiuletul de vita facut ca in Mama Italia, in felii subtiri care se topesc numai cand te uiti la ele, cu garnitura de ciuperci si ceapa murata
Pizza e mare si buna; eu personal am avut o problema cu faptul ca pare sa se exagereze cu mozarella, ajungand sa primesti de fapt un blat de branza pe care sunt aruncate lasciv tot felul de alte bunatati; dar puteti specifica in comanda sa se puna mai putina branza, si mai ales ( unul din secretele descoperite de-a lungul carierei de pârs gastric) nu alegeti niciodata feluri de pizza cu mai mult de 3 toppinguri; toata reusita unei pizze sta in a tine ingredientele intr-o norma numerica simplista; cum ar spune Fashionistele, si la pizza, ca si in moda, de cele mai multe ori LESS IS MORE; prietenele stiu de ce
Frigiderul cu minuni din colt va rasfata privirile cu prajituri, cum altfel, de casa: checuri glasate cu nuci, tiramisuri la cupa sau la farfurie ( cel la cupa e o nebunie cu multa crema din mascarpone adevarat), salata de fructe si ce mai are chef Gennaro sa “creeze” in ziua respectiva.
Cred ca principalul atuu, daca stau sa ma gandesc bine, al locantei in chestiune, este faptul ca intotdeauna te simti acasa, nu iti bubuie nici un DJ in ureche, nu iti salta maslina in farfurie de la bas, te poti vedea si intelege cu comesenii, exista un zumzet de conversatie si un placut clinchet de tacamuri si pahare care pluteste discret peste decorul usor rustic si confortabil, terasa e o incantare vara, restaurantul are si doua sali mari pentru nefumatori iar toaletele sunt mereu ingrijite; e un loc unde poti savura o cafea sau manca pe cinste, inconjurat de prieteni si de mirosuri de papa bun

Mentiune speciala pentru sticlutele cu ulei picant in care plutesc ardei iuti si rosii uscate, care stau umile pe masa mereu la dispozitia ta; si mai ales mentiune speciala pentru plasma uriasa de pe perete unde nostalgicii perioadei post-revolutionare pot urmari canalele MediaSet ( daca mai e nevoie sa le amintesc, desi connoseurii stiu despre ce vorbesc: Rette 4; Canale 5 si Italia Uno; eu una intotdeauna ma duc cu sufletul la gura, poate o mai vad pe Ambra, sau pe Fiorello, saracii, ce-or mai fi facand? Stiu ei oare cum mi-au inseninat dupa amiezile post decembriste? Cum cantam eu cu ei in sufragerie, cu ondulatoru maicamii pe post de microfon.....si desenele alea animate, cu Candy Candy, cu Lady Oscar, si cate si mai cate......si reclamele lor colorate care iti lasau gura apa indiferent daca erau la biscuiti, detergenti, cd-uri cu Mozart sau prosciutto crudo........ce vremuri....pauza de servetel!!!!!)
Preturi medii spre mari ( 160-180 de mii o pizza, 180-190-200 de mii pastele)
Una peste alta, un local de maxima calitate unde revii intotdeauna cu placere. Si ca intotdeauna strangeri de mana ( ma rog, de cot, caci mana e cu faina) pentru Gennaro si imbratisari doamnei. Hai sa traim si la mai mare!

Hidalgo , Cluj-Napoca

2007-10-05T07:04:00.000-07:00

Restaurantul Hidalgo , str Donath 65 , Cluj

HIDÁLGO s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de unii nobili spanioli; persoană care purta acest titlu. – Din fr., sp. hidalgo. Sursa: DEX '98 (cel mai mic rang nobiliar spaniol).

Bine v-am gasit cu impresii proaspete despre locanta cu pricina, atat de proaspete incat as mai putea avea carne de vacuta intre dinti. Dar sa o luam incetisor si cu inceputul, Hidalgo este un nume sonor insa acesta provine ori de la numele calului cu acelasi nume ori de la un rang nobiliar entry-level din Spania. Avand in vedere ca nu am fost intampinati la intrare cu banite de fân proaspat, tind spre a doua ipoteza.
Haios pentru unii insa acest local ne-a fost recomandat de Alex (acelasi Alex de 45 de kile care s-a suparat pe mine ca am scris despre el pe blog ca are 45 de kile, el pretinzand ca are 50 acuma. Pentru a respecta si varianta sa de realitate, voi face referire la el drept "Alex-care-are-45/50kg" ). Haios pentru ca se zice ca daca doresti sa vezi unde se mananca bine in oras, e bine sa te tii dupa un gras si in mod cert vei ajunge intr-un loc cu mancari savuroase, insa eu m-am tinut ieri dupa Ovi (care nu stiu cate kile are dar e gras:) si am ajuns la un chiosc de forneti.

Asadar mergand noi pe strada careia Claudia ii tot spunea in gluma "strada Doughnut" (iar eu ma amuzam - ce sa-i faci, glume de gurmanji) , dam de un restaurant :Taverna Gurmanzilor. Strig hopaa, astia ne-a facut birt ! Parcam unde nu trebuia si ne indreptam cu pas lacom catre lupanar. Pe terasa facuta pe trotuar, un ins molfaia cartofi prajiti. Ma chiorasc la el in farfurie ca sa vad cum se mananca in acest loc si nu observ decat un ficatel ars de pui. Sper ca nu era o cacareaza pentru ca asa arata. In fine, nici preturile nici deverul nu l-au recomandat ca pe un local serios asa ca ne-am continuat drumul pe jos inspre Hidalgo. Diii Hidalgo !
Hidalgo este de fapt o viluta la strada si cand intri, la parter te intampina o brutarie cocheta scaldata in miresme proaspete de cocaturi. Au si jos mese, dar fiind firi ambitioase, am urcat la etajul 2 al vilutei incinsa cu un brâu de geamuri mari prin care poti da niste ochiade invidioase caselor gospodaresti din cartierul Grigorescu sau, daca esti o fire mai romantica, poti sa iti pierzi privirea peste dealul impadurit al Cetatuii unde incepe sa se astearna toamna. Sau, daca esti o fire pioasa, te poti reconverti la vreo 4 culte religioase diferite ce si-au ridicat salase erecte pe strada Doughnut in timp ce astepti masa.
Am primit meniurile ,iar eu eram setat pe vacuta asa ca am comandat un gratar de vita in sos de piper verde cu cartofi aurii, iar Claudia si-a luat o salata de varza proaspata udata de mirul primaverii. Cu cotlet de porc. In fine, a trebuit sa ii repetam chelnerului de 2-3 ori comanda. Insa a dovedit ca e istet si s-a intors din drum sa ne intrebe daca apa plata pe care o comandasem sa fie minerala sau plata. In timp ce asteptam mancarea, ne-am rotit privirile prinprejur si nimic nu ne-a deranjat la ochi , localul e curatel, intim, luminos, comod cu destul gust decorat fara sa fie nimic tipator. Are chiar si o "Baie pentru Dama" in caz ca aduceti asa ceva cu voi. Ca peste tot in ultima vreme, si acest local avea o dotare de ultima ora: respectiv o oratanie tipacioasa fara dinti si cu scutecul infoiat. In fine, omul trebuie sa manance, chiar daca e om-parinte.
Pe cand socoteam noi ca trebuie sa soseasca bucatele, auzim sunetul distinct pe care il face o farfurie cazânda. Zic: sper sa nu fie purcelul Claudiei ca pana il aduna astia de pe jos sa i-l aduca , are sa mi se raceasca vacuta. (domnu patron de la Hidalgo ! glumesc !) In fine, aduce ospatarul farfuriile , arunca o privire preocupata si da din cap multumit de felul in care arata masa. Sosul de piper verde mai cere un praf de piper matur, dar vacuta e de exceptie. Cartofii arata cumva prea aurii si asta ma face sa cred ca nu sunt proaspat facuti ci probabil semi-preparati de dimineata iar acum doar incalziti. Purcelul e delicios si imbelsugat ,iar salata de varza e impecabila. Hotaram cu Claudia sa ii dau la schimb o halca de vaca pentru o halca de porc, ocazie cu care observ ca partile marginale ale cotletului de porc in mod cert prinsesera si zile mai bune. Acuma au doar miresmele unei carni in ultima zi a termenului de garantie. Am mancat tot, constinciosi, am folosit "Baia de Dama", scobitorile, servetelele, scrumiera, am platit 45 de RON si am plecat incantati insa nu dati pe spate. La Hiiidalgo! poti manca bine oricand , insa se preteaza cel mai bine unei cine romantice asezonata cu un vin rosu si eventual departe de carnea de porc !

Vila Millenium - Cluj (Vila Mileniului si a Secolului)

2007-10-05T07:01:00.000-07:00

Vila Millenium - dealurile Gilaului si ale Capusului Mic

chéz Ionel:

Inca de vineri ne planuim cu prietenii sa mergem sa dam o nara la festivalul de gatit si de mancat de la Gilau, in speranta ca o sa gasim Bab Gulyas. (mancasem la Targu Mures niste bob gulas sa arunci cu basca dupa caini si de atunci tot vânam ceva asemanator). In fine, duminica luam cu noi si doi componenti ai cetei lui Pitzigoi recte pe Nashu (care isi adusese de acasa si un borcan de 800 ca sa ia gulas la pachet) si pe Alex care nu e mare gurmand insa poate sa bea lejer echivalentul a jumatate din masa corporala. Chiar daca are 45 de kile, tot ramane o performanta de exceptie ! Ajunsi la Castelul din Gilau am remarcat ca mai multi oameni pleaca decat vin . Am trecut pe langa respectivul castel folosit ca grajduri IAS pe vremuri ca sa vedem ca festivalul de gatit e demult apus si festivalul de mâncat a trebuit reprofilat pe articole de carmangerie mici si cârnat. (9 ron pulpa de pui cruda, 1,5 ron micul) Un fel de ziua berii tinuta in aceeasi zi cu ziua agricultorului.

Ne-am schimbat capul compas si am pornit spre Vila Millenium aflata la 2400 de m de iesirea din Gilau inspre Capusu. De mentionat ca la metrul 2400 de la tabla ce inchide Gilaul este un drumeag ce face stânga si se indreapta spre versantul impadurit. Odata ce intra in codru, drumeagul cvasi- forestier serpuieste la nesfarsit pana la pisc. Mergând cu a-I a se ajunge in maxim 10 minute. Sus – plin ! Cand sa ne luam o masa inauntru, vine sefu de sala si ne avertizeaza ca orice comanda poate dura o ora intrucat unitatea este plina. Lucrul cu adevarat infricosator erau cele doua mese pregatite pentru cumetrie ce asteptau sa vina chefliii. Celelalte 6 mese pline cu turisti de duminica plus viitorii cheflii coroborati cu 2 (doi) chelneri generau o concluzie sumbra legata de timpul de asteptare al comenzii. Precizez ca am ajuns la 12:30 si atunci am facut prima comanda de sucuri. Dupa o plimbare sanatoasa prin imasurile si pârleazurile de pe platoul unde se afla vilisoara am observat ca sucurile inca nu venisera.

Am comandat mancarea : 4 ciorbe, 2 pestiuci, o rulada si un jnitel, 2 portii de clatite si o inghetata.Nimic fancy. Chelnerele se invartea ocupat pe la mesele de afara in timp ce dinauntru razbateau acorduri simple de cumetrie. Masa chefliilor avea si ceva mancare spre deosebire de a noastra. Pana sa ne vina noua sucurile, comesenii s-au delectat cu fructe confiate. Intr-un tarziu au venit sucurile. Era ora 1. Dupa inca un ceas au venit ciorbele chiar cand am inceput sa facem planuri de linsare a chelnerelui. Eu m-am oferit sa ma ocup de bucatar. Am strigat dupa osptar sa ne aduca si clatitele intrucat eu si Claudia ne-am comandat decat clatite. A aruncat un “desigur” in timp ce se indeparta. Dupa ce s-au terminat ciorbele, tacere. Cam 2 ceasuri de tacere. Nu mai are rost sa discutam despre calitatea bucatelor intrucat la un asa timp de asteptare as fi mancat si un porumbel viu cu garnitura. (Sau hai sa nu zic porumbel, … o egreta). Dupa o vreme, chelnerele ne spune din proprie initiativa ca odata cu felul 2 o sa ne aduca si clatitele ca sa nu ii stanjenim pe ceilalti meseni cu privirile noastre baloase.

Au venit si felurile principale cu pestiuci mutanti , pastravi de elita crescuti si antrenati la crescatoriile secrete din impreujurimi. (Da, cam pe la 4 fara ceva deliram). Acuma, facand abstractie de coordonata temporala, mancarurile aratau bine si au fost gustoase. Nu am uitat sa ii facem semn chelnerului sa aduca si “clatitutele” iar el a promis ca le auduce numaidecat. Deja, in sufletul meu de om matur stiam ca nu ni le va aduce. Dar el s-a laudat ca sunt deja facute si asteapta sa fie aduse. Au terminat mesenii si felul 2 iar eu ma amageam cu al 3-lea suc si a 80-a tigara. Sau ceva de genul asta… La ora 4:30 au venit clatitele marcand cel mai lung timp de asteptare al mesei din istorie. Reci. Deci chiar ne asteptau de ceva vreme . Sau erau din ziua precedenta. Nu mai stiu ce gust avea caci le-am mancat cu ura si mi-am jurat sa sunt cu o zi inainte sa vin la vila Millenium ca sa dau comanda.

In concluzie, e bine sa sunati inainte ca sa nu prindeti vreo cumetrie pentru ca personalul nu poate face fatza deverului daca afara e frumos deoarece de pe culmea mileniului, intr-o zi senina se vad toate piscurile din imprejurimi.

Telefon: +40(264)350330, FAX: +40(264)430239

Roland Garros Cluj

2007-10-05T06:58:00.000-07:00

Roland Garros - Str. Horea nr. 2 -Cluj Napoca

chéz Claudia:

OOOhh......UUhhhhhhh......cu Roland Garrosul am aceasta love-hate relationship de cativa ani buni.....e ca un amant care oricat de urat te-ar trata din cand in cand, tot la el te intorci, pentru ca atunci cand te trateaza bine, esti o regina....

Probabil cel mai amplu meniu din oras, condimentat, pe langa felurile traditionale atat de la inima romanului, care presupun halca de carne cu multi cartofi, cu tot soiul de exotisme care suna de-a dreptul innebunitor...........si de altfel singurul loc unde, in Ardeal fiind, am putut manca Vinete Imambaldi si Bame cu pui si rosii ( asa cum se mananca acolo unde m-am nascut, in Baraganul secetos si aspru)....pentru cine nu stie ce sunt bamele, caci stiu ca sunteti multi ( hihihih), ei bine bamele sunt ca niste pastai verzi pline cu seminte, si care, impropriu gatite, se caracterizeaza prin atributul “baloase” ( ca Saint-Bernardul, daca nu chiar mai rau); gatite insa cum se cuvine, constituie o mancare de vara divina, usoare, plina de vitamine si speciala ca si gust

Dar sa nu deviem....Roland Garros......ooohhh! Uhhhh!!!!
Acum cativa ani buni cand l-am descoperit, avea niste chelnerite brici, era mai tot timpul deschis clientelei, orice comandai din generosul meniu venea in maxim 15 minute, toaletele erau curate si asa mai departe.
Acum, au ramas una sau doua din fetele istete......restul, le ia 15 minute numai sa se intoarca la masa, dupa ce ai dat comanda, sa iti spuna ca nu mai au Prigat de piersici.....Ok, zici tu, atunci de visine, aveti? Nu stiu, ma duc sa ma uit.....dupa alte 15 minute afli ca nu au nici din ala, si pana la urma ajungi sa bei bere, nu conteaza ce marca papusa, ce iti pica la mana, numa' adu repede ca am sa lesin de dezhidratare........dar nici una din ele nu starneste aceeasi reactie organica in mine, aia de “mah iti rup fashu', mortii ma-tii de cretin” ca si tipul ala inalt cu privire tampa si miscari teleghidate, care din pacate serveste la masa mea tot timpul in ultima vreme......sau poate doar sunt eu ghinionista si dau peste el mereu............cu meniul vine dupa 20 de min, si atunci zeflemitor, si asa cumva schiopatand cool pe piciorul drept..........daca ai agerimea sa stii deja ce vrei sa comanzi, si ii zici, isi rostogoleste ochii, fornaie, si se taraia la fel de incet spre bucatarie, caci e inca tanar si are tot timpul.........dupa care se aseaza la bar si brusc cuprins de o vioiciune care te lasa si pe tine fara glas, incepe sa flirteze cu chelneritele, vorbind insufletit si gesticuland, in total contrast cu atitudinea de “ sunt spalat pe creier, am o baterie mica in fund care ma poarta spre mese, nu inteleg ce vreti de la mine si practic nici nu ma intereseaza, ziceti repede ce serviti ca am o treaba si ma retineti” de dinainte

[recunosc ca desi de multe ori am avut impulsul de a ma lua de gat cu el, m-am oprit pentru ca pare exact genul ala care il vezi pe Discovery filmat cu camera ascunsa cum isi face laba in ciorba ta]

Si iata si momentul cel mai frustrant al aventurii culinare care a ajuns sa fie Roland Garros, cand bucatareasa ( sarumana doamna, mai aveti bame?) suna din clopotel si pune pe tejghea farfuria cu comanda ta.......si o vezi acolo, aburinda, esti tot cu gura apa si narile frematand, e doar la o intindere de mana de tine, dar bunul simt te indeamna sa il astepti pe mortul-viu sa vina sa iti aduca amarata de mancare, dar mortul, acum mai viu ca niciodata, inghesuie o chelnerita in spatele barului, o inghesuie de o bucata buna de vreme si nu da semne ca ar vrea sa se opreasca in urmatoarele 20 de minute, si o dai in ma-sa si de servire si de tot, te ridici si iti iei singur farfuria, ti-o aduci la masa si iti urezi si pofta buna, numai ca sa iti dai seama ca imbecilul nu ti-a adus nici macar tacamurile, nu mai vorbim de oliviera sau paine. Asa ca te duci la bar, in timp ce mancarea incepe deja sa ti se sleiasca in farfurie si tusesti usor jenat sa le atragi atentia porumbeilor, si mortul-viu se uita spre tine si brusc vezi cum viata i se scurge din priviri, si te intreaba pe tonul ala sedat ce doresti, usor enervat as zice ca i-ai intrerupt ritualul de imperechere.
Vreau sa zic si lucruri bune. Ciorba de pui cu legume, dreasa cu smantana e dumnezeiasca, si e printre putinele motive care ma fac sa ma mai intorc in Roland Garros. Merele coapte cu inghetata, din nou, nota 10. Fripturile sunt generoase, pestele e bun, cafeaua e Lavazza, combinatiile de sosuri si garnituri iti fura mintile, preturi peste medie....
Si iata al doilea moment de frustrare cand iti vine sa pui mana pe mitraliera si sa procedezi ca in scolile americane.....toaletele!
Trebuie sa recunosc ca sunt umblata......umblata prin multe toalete...de la oras, de la tara, din metropole, din apartamente.....mai rele, mai bune.....dar de cand mama m-a facut, si de cand natura m-a pus in situatia de a folosi toalete, nu am vazut ceva mai inspaimantator decat toaletele din Roland Garros. Nu a fost tot timpul asa. Erau vremuri cand aratau ca niste toalete normale, aveau zile mai bune si zile mai proaste.
Acum, sunt convinsa ca haznaua din gara Mizil arata mai elegant si e mai ingrijita.

Nu vreau sa stric o recenzie culinara cu amanunte scabroase, dar daca trebuie sa folositi toaleta din Roland, tineti minte urmatoarele sfaturi: mergeti intotdeauna inainte de a manca si nu dupa ( nu stiu daca un stomac plin ar avea acelasi nivel de toleranta la mirosurile pestilentiale); luati o mana zdravana de servetele de pe masa, caci hartie igienica nu exista niciodata si banuiesc ca nu va tenteaza sa incepeti sa scrieti poezii pe peretii baii; intotdeauna suflecati-va blugii sau pantalonii, apa are constant 1 -2 cm pe jos; sa nu va asteptati sa gasiti un sapun, exista doar un aparat care scuipa o spuma dubioasa cu care probabil va murdariti mai tare si in nici un caz nu va curatati.
Practic, ce vreau sa zic e ca mai bine va tineti pana acasa....Sincer!!!!!

Dar cum spuneam......sunt zile cand amantul meu ma trateaza ca pe o printesa! Servirea e prompta, mancarea delicioasa si traznita, atmosfera are un “vibe” de zile mari, nici urma de mortul viu si daca as avea curaj sa intru in toalete sunt sigura ca as descoperi ca tocmai au fost pe acolo cei de la vidanjare. ( ma rog, asta in rarele ocazii cand chiar poti merge si manca in voie, simtindu-te bine, caci mai nou daca ai facut 15 ani si nu iti serbezi ziua cu clasa la Roland Garros, nu existi, si atunci ptr muritorii de rand nu e disponibila decat pizza, sau nici aia, nu e disponibil nimic......cumetrii, paranghelii, botezuri......mai o lautareasca, mai niste socrii, fosti securisti dupa cum arata, care se imbata si vorbesc tare, sunt rare ocaziile sa iti mai tihneasca....)
Nah ca nu m-am abtinut si am mai zis o rautate, chiar cand ma pregateam sa inchei pe o nota optimista.
Si daca indurati cele de mai sus, tot se merita sa mergeti.Poate fi o experienta culinara deosebita ( din toate punctele de vedere, hihihih!!!!)

~~Iubite, in genunchi ma-ntorc la tine!!!!!!!~~

PS: Declar ca cel mai enervant chelnere si om din oras este plictisitul de la Roland , care atat de mult a furat incat si-a permis un audi pe care il lasa in strada, in trafic, in fata localului. Liber la zgâriat masina plictisitului !

Intra românul , iese dragonul

2007-10-05T06:39:00.000-07:00

Restaurant chinezesc : 2 Dragoni , Str. Rahovei Nr. 7A, Cluj-Napoca

chéz Claudia:

Sambata dupa masa, vreme splendida de toamna, observ ca au ruginit deja frunzele, simt o plictiseala de weekend, el zice hai sa iti fac o surpriza, mergem undeva special, eu ma las pe mana lui, ca de atatea alte ori ( si niciodata nu iese bine), viram spre Grigorescu, si de acolo sus pe deal pe strada aia penala si valurita marginita de case de revista....( mi-o fi luat vila?).....mi-aduc aminte vag ceva si incep sa pun cap la cap informatiile, deja intuiesc cam unde mergem, imi trecuse parca pe la ureche zilele trecute cum ca s-a deschis un local chinezesc in zona ( noi fiind mari devoratori de bucatarie exotica si vesnic nemultumiti de ce gasim la capitolul acesta in tara)....zic hait! ca s-a gandit bine micutul, poate am dat lovitura de data asta.......

Lampioane rosii la poarta, cale de acces pietruita marginita de pini inalti, casa impresionanta pe 3 etaje, o terasa modesta intr-o parte, cateva masini mai scuturate in parcare, si ceea ce se intrezarea ca o priveliste minunata spre oras...toate semne bune, zic!.....incep sa am indoieli in momentul in care mai trag un ochi spre terasa.....mocheta verde penala ce aduce a gazon murdar, mese si scaune de terasa de cartier.......ma gandesc: lasa, macar sa dea domnu sa fie chinezu in mana azi!.....inauntru e ca un "crime scene"......de fapt ca un mass-murder scene.......pereti rosii, draperii rosii, perdele rosii, covoare rosii, scaune si mese imbracate pompos in catifea rosie......abator sau bordel....inca nu ma hotarasc! incepe sa mi se cuibareasca in cap ideea ca ceva nu e bine....dar inca mai sper in inspiratia de sambata a bucatarului ( recunosc ca m-am uitat atent in curte, am zarit caini si pisici in libertate, aveau toate membrele, zburdau fericiti, am rasuflat usurata, deci e pe baza de porc , vita si pui only!!!)
ne asezam la "vitrina" , privelistea intr-adevar superba, 180 de grade cat vezi cu ochiul, meniurile vin repede, ochiul meu contabil deja evalueaza situatia de la primele pagini, preturi ok, comparabile cu cele de la celelalte restaurante chinezesti din oras.......stabilim repede ce vrem, vine o donshoara cam plictisita si usor jenata de bluzica cu dragoni cauciucati pe care trebuie sa o poarte, ma dau diva incercand sa comand "porc cu alune....." si "pui in sos dulce-acrisor" dar mi-o taie sec spunandu-mi sa ii zic numere.......( ce e cu toata nebunia asta din restaurantele chinezesti? am vazut restaurante romanesti cu meniuri mai impresionante si mai lungi unde nu erai fortat sa ceri doua portii de 30 cu o garnitura de 12, si un 24 la doua pahare)........indrug numerele aferente, donshoara pleaca la fel de dezinteresata ( incep sa ma panichez dar tin minte ca la intrare mi-au zambit de dupa o tejghea 2 ochi oblici.......tin sa fie un pic de autenticitate, macar asa, de palmares....)
Pana vin portiile mai studiem localul, un spectacol in sine......asta cu mult rosu am stabilit-o......cea cu mult kitsch e de la sine inteles......decorul e cumva pomposo-ieftenut....observ ca pe masa nu e nimic, nu tu sare, nu tu servetele, nu tu scobitori, nu tu sos de soia ( lasa-ma sa ghicesc, ca peste tot in romania daca vrei un amarat de sos de soia trebuie sa il platesti!!!). ......frunzarim meniul, asa, pour le fleur de coucou.....chinezii au umor.....desi in cateva randuri s-au descurcat fara cusur in a scrie corect rata varza peste , din loc in loc fac glume : carne de raza; besde prajit; piepte de pui, etc........ce e drept, am ras!!!!! aia cu traducerea in engleza a "pieptului de pui" drept "chicken chest" a fost de milioane.......bine ca nu au zis chicken boobs! repet, chinezii au umor......
Mancarea ajunge nesperat de repede, si da, pana si asta mi s-a parut suspect! Portii decente spre marisoare. Acum, sa ne intelegem....intamplarea a facut ca viata sa ma poarte prin diferite restaurante chinezesti adevarate, reusite ( si nu, nici unul nu era din Romania).....stiu cum trebuie sa arate un pui cu sos dulce acrisor......rosiile proaspete taiate in bucati mare, care imi aduc aminte de dupa amiezele de vara de la tara cand bunica lua gatu la cate un pui si hranea toti plozii de pe ulita, nu au ce cauta in bucataria chinezeasca.......puiul meu nu e nici dulce, nici acrisor, e nicicum..........porcu cu alune......e la fel de nicicum.....noroc cu alunele........mari frumoase uleioase proaspat scoase din cutia Felix....macar dau un pic de gust ansamblului.........am mestecat la toate aceste feluri de mancare nicicum cam 45 de minute pe ceas, ceea ce in cazul meu e foarte mult......nu e nimic mai nasol decat sa rumegi mult si bine o mancare care nu iti face placere ! nu se mai termina odata....ca intr-un basm dulce acrisor chinezesc........sau ca intr-un film din ala de pe vremuri, lung cat o zi de post, in care aceeasi indivizi se bateau cu aplomb 2 ore fara intrerupere.......alea cu razbunarea dragonului, si cu intra tigrul, iese porcul si alte animale de pe langa casa omului....casa omului chinez!......drept pentru care am zis sa mai si iesim dara!!!!!!!
Nu inainte de a verifica si toaleta ( am inteles ca un review de restaurant nu e complet daca nu zici si de pisoar).....toaleta pentru doamne e la etaj....ocazie cu care imi aduc aminte ca exista si un etaj...si inca unul peste el......ocazie cu care imi dau seama de fapt ca ma uit la o hardughie, un casoi pe 3 nivele, imens, tot amenajat frumos in aceeasi culoare isterizanta de rosu sangeriu, fiecare etaj cu zecile lui de mese........asteptandu-si impopotonat miile de mancatori........stimati telespectatori, vorbim despre un local in care cu usurinta ar putea lua loc o mie de clujeni, fiecare cu 22-le lorin farfurie, cu 48-ul la tava sau cu 35-ul picant......ceea ce trebuie sa recunoasteti ca este o utopie.....ceea ce ma face sa ma intreb care este de fapt scopul exact al ridicarii acestei cladiri....acestei mancatorii mai bine zis........sus la etaj dau peste si mai multi ochi oblici, de data aceasta mai putin binevoitori ca cei de jos, ci dimpotriva, as zice, in paranoia mea, ca erau chiar oleaca speriati........onorez repede toaleta ( curatel, dotat, fara plangeri), ma mai minunez odata de gigantismul cosmeliei si cobor repede caci am senzatia ca aud in spate zdranganit de sabii.......
Achitam nota la bar caci nu a mai venit nimeni sa ne intrebe de sanatate, ochii oblici de la tejghea incercand intr-un gest sublim de bunavointa sa ne intrebe daca ne-a placut ( oricat as incerca sa imi amintesc, increngatura de cuvinte bolovanite intr-o pseudo romana nu imi vine nici cum in cap, stiu doar ca a fost de-a dreptul hilar).........plecam, eu urzind deja in cap o realitate neguroasa in care triadele au invadat in sfarsit Clujul, ridicand constructii de taina, ambigue si misterioase, loc de intalniri periculoase unde la o portie de 39 poti face si desface afaceri dubioase cu adidasi si pasta de dinti cu cianuri.
Recomand, pentru inceput, pentru amatorii de bucatarie chinezeasca fara iz de gogosari si ceafa la gratar, restaurantele chinezesti din Budapesta, intalnite la orice colt de strada, unde pentru o suma modica gusti un pic din divinul Orient. Dar despre toate acestea, si multe altele, intr-un episod viitor........

ket sárkányok ( doi dragoni )

2007-10-05T06:32:00.000-07:00

2 dragoni, Restaurant chinezesc Cluj, str. Rahovei

chéz Ionel:

Astazi pe la 6 aveam chef de plimbare asa ca ne-am suit in masina si am zis s-o surprind pe Claudia ducand-o la cel mai recent restaurant chinezesc deschis in Cluj. Stiam strada asa ca am pornit in cautari. E vorba de cea mai abrupta strada din oras si poate una din cele mai scumpe deoarece urca spre zona Gruia. E vorba de strada Roset(t)i. M-am amuzat sa observ ca restaurantul a aparut in locul unui fost sediu UDMR asa ca l-am etichetat repede: "la chinezu' ungur". N-am stiut sa intru cu masina in parcarea proprie ,deci am mers pe jos pe aleea lunga ce conduce spre restaorant si ne-am lasat latrati de cainii vecinilor. Eu in locul lor n-as fi fost atat de vocal in preajma unui local ce provine de pe un continent unde se mananca patrupede latratoare.

Evident ca la chinezu' nu vei gasi caiini pe meniu insa macar o gogosica de pui cu susan, un sos dulce acrisor, un purcel cu arahide tot trebuie sa aiva. (Aceste cugetari mi-au parvenit in timp ce umblam pe alee spre local). Odata ajunsi, intram - liniste. Si mult rosu. De fapt cred ca numai in maruntaiele dragonului mai e atata de rosu. In fine, daca e sa fie chinezesc, atunci sa fie rosu. (Si sa traga cu ochiu ;). Amplasamentul e foarte bun, inalt si panorama orasului e incantatoare. Ne-am asezat la geam si am tras un ochi peste meniuri. Nefiind prima data la un chinez, avem deja niste meniuri preferate asa ca am purces in a le gasi. N-a fost usor pentru ca patronii localului chineji fiind s-au gandit sa scrie ei insisi meniul la calculator. (oare cum arata o tastatura in chineza?) ca sa dea un aer de pitoresc mandarin. Adica s-au ambitionat sa il scrie in limba romana chiar ei. Altfel nu imi explic prezenta pe meniu ale unor feluri nemaiauzite cum ar fi "raza" (dack) si "besde" (fish). Pentru un moment am fost cucerit de "chicken chest" dar am zis sa nu ma risc ca poate n-are si "breast"-ul inclus. Gogoselele mirobolante descoperite la chinezu' din Budapesta (si de care inca nu am gasit nicaierea in alte parti) , nu se regaseau pe meniu , insa ar fi putut sa fie chiar "pieptul de pui cu susan". Am considerat ca nu merita riscul si nici nu merita sa incerc sa ii explic chinezoaicei cum arata niste gogosele originale de la chinezu original din Budapesta.Cine stie ce chestii rotunde imi aducea...
Locatia- de elita, preturile - de fastfood - si asta nu e ceva rau, insa trebuie sa recunosc ca nu mi s-a parut o combinatie de incredere. La chinezu, de obicei e bine sa comanzi doua feluri de mancare si sa le amesteci, recte sa iei un purcel (sarat cu alune) si un pui dulce-acrisor. Combinatia e de miloane. La fel am facut si acum, am comandat un purcel Gong-bao (cu alune americane ;) si un pui dulce-acrisor. Mancarea a sosit repede (ca la fast-food, unde o are pregatita) si am recunoscut la fel de repede bulionul de aprozar folosit la gatirea puiului. Mancarea prezenta rosii proaspete si ardei din piata de la producator. Bag sama ca e genu de restaurant chinezesc unde te serveste Yan Gonga-Lo dar iti gateste tanti Lenuta. In fine, macar bulionu era dulce si proaspat. La fel si ardeiul gras gatit dupa modelu "de ghiveci". Purcelu a fost mai reusit dar numai pentru ca eu gasesc sarmant izul de tigaie arsa folosita la gatirea lui. (chiar imi place desi nu stiu cat e de sanatos). Amestecand cele doua feluri a rezultat ceva chiar mancabil insa nu se ridica peste nivelul mancarii de fast-food chinezesc de la noi. Am mancat rapid, am baut apa rece adusa la masa fara sticle si am cugetat adanc: "o fi de la robinet sau de la izvorul sursa 9 - Borsec ?". N-a stii nimé ! Pe draguta masa chinezeasca era o "solnita" pentru scobitori insa goala. M-am dus la alta masa unde am gasit o scobitoare. Buna si aia. Bine ca nu a trebuit sa o impart cu Claudia, ea are dintii mai desi. Dupa masa am platit pretul corect (38 Ron) , am lasat un bacsis fortat si ne-am indreptat repede spre iesire, trecand pe langa o masina cu numar preferential: YAN. Rosie.